Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Liviu Dragnea rămâne în închisoare: Judecătorii de la Curtea Supremă au respins solicitarea de revizuire a condamnării

Liviu Dragnea rămâne în închisoare: Judecătorii de la Curtea Supremă au respins solicitarea de revizuire a condamnării

Un articol de: Elena Stanciu - 12 Ian 2021, 17:56
Liviu Dragnea rămâne în închisoare: Judecătorii de la Curtea Supremă au respins solicitarea de revizuire a condamnării Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea Eveniment

Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, rămâne în detenție. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins cererea fostului șef al social-democraților de revizuire a condamnării de trei ani și jumătate pe care a primit-o în dosarul anmgajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman.

 

ÎCCJ a decis: Liviu Dragnea rămâne în spatele gratiilor

 

Liviu Dragnea a fost audiat, marți, prin videoconferință, potrivit Agerpres. 

La finalul ședinței, avocata sa, Flavia Teodosiu, a declarat că Liviu Dragnea susține în continuare că prin menținerea sa în închisoare i se încalcă drepturile.

”Domnul Dragnea a spus foarte clar că, din punctul dânsului de vedere, este în arest în baza unei decizii penale pronunţată de un complet care, aşa cum am văzut, nu a fost legal constituit şi apreciază că i se încalcă în continuare drepturile. Este singurul justiţiabil din cele peste 187 de dosare care s-au judecat la ICCJ pentru infracţiuni de corupţie căruia nu i s-a aplicat decizia CCR. Sigur, dânsul suferă foarte mult pe ideea asta şi este afectat de acest aspect", a spus Flavia Teodosiu.

De când a intrat în închisoare, Liviu Dragnea a recurs la mai multe căi de atac: recurs în casaţie, contestaţie în anulare şi un recurs în drept intitulat "habeas corpus". Toate au fost însă respinse de instanță.

 

Fostul șef PSD ispășește o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare

 Bătrânul a sunat la uşa ei, i-a dat o scrisoare şi apoi a dispărut. Când a deschis-o, s-a PRĂBUȘIT. Ce scria acolo

Pe 27 mai 2019, fostul președinte PSD a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Conform procurorilor anticorupție, în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea controla și coordona activitatea DGASPC din județ, instituție unde erau încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. Cele două erau plătite de DGASPC Teleorman, dar, în realitate, lucrau la organizația județeană a PSD. Anchetatorii susțin că Botorogeanu și Stoica nu s-au prezentat la serviciu și nu au desfășurat niciuna dintre activitățile prevăzute în contractul cu Direcția de Asistență Socială.

Înainte de condamnarea din dosarul angajărilor fictive, Dragnea a primit și o condamnare de doi ani cu suspendare în dosarul Referendumului. Totodată, el este urmărit penal în dosarul Tel Drum.

Citeşte mai multe despre:   Liviu Dragnea,   ICCJ