Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Regizorul Lucian Pintilie a murit

Regizorul Lucian Pintilie a murit

Un articol de: B1.ro - 16 Mai 2018, 22:06
Regizorul Lucian Pintilie a murit Eveniment

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai importanți cineaști români, a încetat din viață la vârsta de 84 de ani.

Regizorul fusese internat zilele trecute, în stare gravă, la Spitalul Elias. A fost permanent la Terapie Intensivă, în aceeași secție cu regretatul comentator sportiv Cristian Țopescu. Și acesta a murit, marți, la vârsta de 81 de ani. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias, citat de Agerpres, cunoscutul regizor avea mai multe afecţiuni cronice.

Pintilie este semnatarul unor capodopere precum “Reconstituirea”, “De ce trag clopotele, Mitică” sau “Balanța”.

Pe 8 mai, Lucian Pintilie a fost premiat de Institutul Cultural Român (ICR) pentru activitatea de promovare a culturii române, în cadrul Galei de lansare a Festivalului Filmului European.

Citeşte mai multe despre:   Lucian Pintilie