Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ludovic Orban: Orice persoană care vine dintr-o zonă unde există un focar de coronavirus depistat intră în carantină pentru 14 zile 

Ludovic Orban: Orice persoană care vine dintr-o zonă unde există un focar de coronavirus depistat intră în carantină pentru 14 zile 

Un articol de: - 23 Feb 2020, 18:58
Foto: gov.ro Eveniment

Orice persoană care se întoarce în România din zonele din Italia considerate focare ale epidemiei de coronavirus va fi plasată în carantină timp de 14 zile, a dat asigurări, duminică, premierul interimar Ludovic Orban.

"Autorităţile italiene au luat o serie de măsuri, trebuie respectate toate măsurile care au fost decise de către autorităţile italiene. Trebuie evitată pe cât este posibil orice fel de deplasare, prezenţa în zone unde există risc de îmbolnăvire. De asemenea, trebuie evitate deplasări. Trebuie făcut tot ceea ce este recomandat de autorităţile italiene. Orice persoană care vine dintr-o zonă unde există un focar depistat noi am instituit condiţii de carantină. Nu numai în Bucureşti, ci şi în mai multe centre. Nu vom ezita să luăm această măsură de a ţine în carantină 14 zile persoanele care vin din focare. Trebuie evitat pe cât este posibil o deplasare dintr-o astfel de zonă în ţară, decât dacă sunt într-adevăr situaţii care reclamă deplasarea. Adică în situaţii cu totul şi cu totul speciale. (...) Suntem cu procedurile de achiziţie în derulare, astfel încât să achiziţionăm cât mai rapid, la începutul săptămânii viitoare, materiale, echipamente, substanţe, medicamente necesare pentru astfel de situaţii. (...) Şi în afara Bucureştiului am gândit locaţii posibile de carantină", a declarat Ludovic Orban, la Digi 24. 

În ceea ce privește grupul de copii de la un liceu din Alba Iulia, care se va întoarce, duminică seara, cu un autocar, din regiunea Veneto, premierul interimar a precizat că în cazul lor recomandarea este de a sta izolați la domiciliu. 

"Recomandarea va fi să stea izolaţi acasă, nu vor intra în carantină, pentru că acel autocar nu vine din zona respectivă. Este vorba despre 50 de copii. Chiar am discutat cu ministrul Sănătăţii pe tema aceasta şi având în vedere că nu vin din zonă de focar nu se va lua decizia de a fi ţinuţi în carantină 14 zile şi va exista solicitarea pentru fiecare familie să stea copilul acasă", a mai spus Ludovic Orban

50 de elevi și profesori se întorc cu un autocar din regiunea italiană Veneto, una dintre zonele afectate de coronavirus. Aceştia vor ajunge duminică seară prin Vama Borş. Autorităţile din Alba spun că toţi copiii sunt sănătoşi, însă vor lua măsuri de prevenţie. 

Părinţii copiilor s-au panicat din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus din zona în care se aflau în excursie și au cerut să fie aduși de urgență în România chiar dacă mai trebuiau să stea câteva zile.

Grupul a părăsit localitatea Lido de Jesolo din regiunea Veneto pe traseul Italia-Slovenia-Ungaria-România. A fost anunțat și Ministerul Afacerilor Externe din România, iar autocarul cu copiii din Alba a fost dat în consemn la frontieră la vama Borş, pentru a fi controlați rapid. 


 

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban,   Italia