Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment MAE: 346 de cetățeni români au fost repatriați din Franța, Italia şi Belgia

MAE: 346 de cetățeni români au fost repatriați din Franța, Italia şi Belgia

Un articol de: Beatris Ionita - 06 Iun 2020, 16:58
MAE: 346 de cetățeni români au fost repatriați din Franța, Italia şi Belgia Eveniment

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, sâmbătă, că a ajutat la repatrierea a 346 de români din Franța, Italia şi Belgia, prin punerea la dispoziția a trei curse aeriene operate de compania Tarom. Aceștia nu mai puteau să îşi prelungească şederea în străinătate, dar nici nu se puteau întoarce acasă din cauză restricțiilor menite să prevină răspândirea noului coronavirus, care au dus la anularea zborurilor.

 

 

Tarom a efectuat 3 curse către Roma, Paris și Bruxelles pentru reaptrierea conaționalilor

 ALERTĂ ÎN ROMÂNIA! MARE ATENȚIE! HACKERII CER BANI ÎN NUMELE CELEBREI CÂNTĂREȚE, PE INTERNET. MULȚI ROMÂNI ȘI-AU LUAT ȚEAPĂ

 

Așadar, în cursul zilei de 5 iunie, MAE în colaborare cu  Ministerului Transporturilor și Ministerului Afacerilor Interne a ajutat la revenirea în țară a 144 de  români aflați pe teritoriul Franței, pe ruta Bucureşti-Paris-Bucureşti, a 111 cetăţeni din Italia, pe ruta Bucureşti-Roma-Bucureşti şi a 91 cetăţeni români din Belgia, pe ruta Bucureşti-Bruxelles-Bucureşti.

Autorităţilor române au făcut demersuri și pentru repatrierea a 27 de cetăţeni străini, dintre care 22 de francezi, doi canadieni, doi britanici şi un camerunez.

 

 

MAE recomandă evitarea oricărei deplasări în afara granițelor României

 

 

Ministerul de Externe le transmite pe această cale cetățenilor români să evite orice deplasare în afara țării, ca urmare a riscului de a contracta noul coronavirus, dar și din cauza riscului de a se găsi în imposibiliatatea de a se întoarcea acasă, ca urmare a restricțiilor care afectează programul zborurile comerciale.

Cetăţenii români care se află în străinătate sunt sfătuiți să respecte cu stricteţe anunţurile şi recomandările autorităţilor locale, să urmărească mass-media locale pentru a afla care sunt zonele cele mai afectate pentru a le putea evita, să îşi încheie asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă.

Pentru informaţii suplimentare legate de prevenirea contaminării, cetăţenii români pot accesa site-urile dedicate ale Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (www.cnscbt.ro) şi Centrului European de Control şi Prevenire a Bolilor (http://ecdc.europa.eu).

 

Ministerul de Externe a făcut eforturi deosebite pentru a facilita repatrierea românilor aflați în situații speciale, din cauza pandemiei de coronavirus

 

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu a transmis pe 31 mai, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care a vorbit despre contextul reprezentat de pandemia de COVID-19 și provocările pe care aceasta le-a adus celor din străinătate. Potrivit lui Bogdan Aurescu, misiunea cea mai importantă a MAE, dincolo de continuitatea serviciilor, a fost oferirea de asistenţă consulară şi facilitarea repatrierii pentru cei în situaţii deosebite.

”În contextul special din acest an, impus de pandemia de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe s-a concentrat în mod deosebit pe asigurarea drepturilor şi sprijinirea românilor din străinătate, atât cei care sunt rezidenţi în alte state, cât şi cei care au fost surprinşi acolo temporar din raţiuni personale, medicale, pentru studii sau la muncă în afara ţării. Misiunea cea mai importantă, dincolo de continuitatea serviciilor, a fost oferirea de asistenţă consulară şi facilitarea repatrierii pentru cei în situaţii deosebite, respectiv informarea constantă a acestora asupra măsurilor adoptate de celelalte state, inclusiv din perspectiva riscurilor şi a dificultăţilor pe care deplasările în străinătate le implică. A fost dificil şi am învăţat cu toţii din aceasta criză. Este motivul pentru care pot să spun că MAE este astăzi cu mai multe lecţii învăţate pe acest palier atât de important pentru români şi comunităţile româneşti de pretutindeni”, a transmis Bogdan Aurescu.

Acesta a declarat că s-a acţionat, împreună cu alte ministere, cât şi în strânsă cooperare cu celelalte state membre ale Uniunii Europene şi cu Aliaţii noştri din NATO, în spiritul responsabilităţii şi al solidarităţii, pentru a găsi soluţii la provocările nemaiîntâlnite generate de pandemia de COVID-19.

Citeşte mai multe despre:   MAE