Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment MAE lansează programul de internship privind Președinția română a Consiliului UE, în București

MAE lansează programul de internship privind Președinția română a Consiliului UE, în București

Un articol de: B1.ro - 01 Dec 2018, 14:37
Eveniment

Ministerul Afacerilor Externe lansează programul de internship în București pentru derularea activităților implicate de preluarea și exercitarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, relatează Agerpres.

Potrivit aceleiași surse, MAE anunță că, pe parcursul programului „IntenshipRO2019EU”, componenta București, 45 de persoane vor putea să se implice în planificarea, organizarea și desfășurarea activităților de protocol din cadrul evenimentelor Președinției României la Consiliul UE. 

Participanții își vor desfășura activitatea în MAE și vor beneficia de prevederile Legii nr. 176 din 2018 privind internship-ul, inclusiv de dreptul de a primi o indemnizație lunară în valoare de 3.000 de lei brut. MAE precizează că nu va suporta alte cheltuieli implicate de participarea internilor la acest program.

Programul se va întinde pe o perioadă de șase luni de la semnarea contractului de internship. Timpul de lucru al internilor va fi de cel mult 40 de ore în fiecare săptămână, iar perioada de activitate va fi considerată vechime în muncă. Alegerea candidaților va cuprinde două etape, cea a selecției dosarelor, respectiv proba interviului.

Pentru înscrierea în „InternshipRO2019EU”, componenta București, candidații trebuie să fie studenți sau absolvenți de studii universitare de licență, într-unul din următoarele domenii: Drept, Științe Administrative, Științe ale Comunicării, Relații Internaționale și Studii Europene, Științe Politice, Sociologie, Științe Militare, Informații și Ordine Publică, Administrarea Afacerilor, Economie și Afaceri Internaționale, Management, Limbi Moderne, Istorie, Studii Culturale.

În plus, aceștia trebuie să cunoască, la nivel avansat, două sau mai multe limbi oficiale ale UE, dintre care una trebuie să fie limba engleză.

Prin urmare, cetățenii interesați să desfășoare un stagiu de internship în cadrul MAE, în președinției rotative, își pot depune dosarul de înscriere în perioada 2-6 decembrie, urmând instrucțiunile prezentate pe site-ul oficial al instituției.
 

Citeşte mai multe despre:   ministerul afacerilor externe,   consiliul uniunii europene
 
 
 
Loading...