Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment MAI: În ciuda criticilor, efectivele noastre au arătat că au capacitatea de a gestiona situația din teren. Colegii noștri au luat măsuri astfel încât să NU vorbim din nou de alte victime omenești sau scandaluri

MAI: În ciuda criticilor, efectivele noastre au arătat că au capacitatea de a gestiona situația din teren. Colegii noștri au luat măsuri astfel încât să NU vorbim din nou de alte victime omenești sau scandaluri

Un articol de: Elena Stanciu - 09 Aug 2020, 17:13
MAI: În ciuda criticilor, efectivele noastre au arătat că au capacitatea de a gestiona situația din teren. Colegii noștri au luat măsuri astfel încât să NU vorbim din nou de alte victime omenești sau scandaluri Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea Eveniment

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, în urma criticilor apărute în spațiul public, potrivit cărora polițiștii și jandarmii au scăpat situația de sub control. Prin vocea purtătorului de cuvânt, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog, conducerea MAI a transmis, duminică, faptul că efectivele MAI au demonstrat că pot gestiona în mod efectiv situația din teren și, ca atare, nu au fost înregistrate evenimente semnificative. Precizările MAI vin în ziua în care a avut loc înmormântarea fostului lider al clanului Duduianu, Emi Pian, ucis la începutul acestei săptămâni după o răfuială între clanurile interlope din București. Astfel, au existat îngrijorări cu privire la producerea unor incidente violente la înmormântarea interlopului, unde ar fi urmat să participe foarte multe persoane.

 

MAI răspunde criticilor: ”Efectivele noastre au demonstrat  că  au  capacitatea  de a gestiona eficient situația din teren”

 

”Așa cum știți în ultimele zile în spațiul public structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost ținta unor critici, multe persoane încercând să acrediteze ideea că lucrurile nu sunt eficient gestionate, iar polițiștii și jandarmii ar putea scăpa situația de sub control.

În ciuda criticilor din spațiul public, efectivele MAI au demonstrat  că  au  capacitatea  de a gestiona eficient situația din teren și datorită modului în care au acționat nu s-a produs niciun incident semnificativ.

Colegii noștri au luat măsuri concrete de prevenire  astfel încât astăzi să  NU  vorbim din nou de alte victime omenești, scandaluri sau tulburare gravă a ordinii publice”, a declarat Monica Dajbog, precizând totodată că cei din conducerea MAI transmit ”mulțumiri efectivelor care au acționat în ultimele zile pentru protejarea cetățenilor din întreaga țară, într-un context extrem de dificil”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne a mai precizat că modul în care au decurs lucrurile demonsrează faptul că polițiștii și jandarmii și-au făcut treaba.  

”Poliția și Jandarmeria au la îndemână metode specifice pentru a ajunge la un rezultat bun.

Criticile din spațiul public pot fi constructive dacă sunt realizate cu bună credință și întotdeauna ne-am autosesizat dacă a fost necesar.UN ADEVĂRAT MIRACOL! S-a dus cu iubitul său necredincios la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Când au ajuns acolo, ceva cu totul NEAȘTEPTAT i s-a întâmplat tânărului

Ordinea publică a fost păstrată și nu am avut situații de risc pentru oameni, ceea ce demonstrează că polițiștii și jandarmii și-au făcut datoria! Persoanele care nu au respectat reglementările legale au fost sancționate.

Suntem aici pentru a proteja cetățenii României și nu vom tolera încălcarea legilor!”, a mai spus Monica Dajbog.

 

Amenzi de peste 5.000 la înmormântarea lui Emi Pian

 

Anterior, reprezentanții Jandarmeriei au transmis că la înmormântarea lui Emi Pian au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Florin Mototolea, cunoscut ca Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înmormântat duminică dimineață, la șase zile după ce a fost ucis în urma unui conflict izbucnit de la o partidă de barbut între clanurile de interlopi din București.

Principalul suspect în acest caz este Richard Emanuel Gheorghe care, între timp, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În vârstă de 26 de ani, acesta este un fost boxer și face parte din clanul Rinu, rival al clanului Duduianu.

Citeşte mai multe despre:   Ministerul Afacerilor Interne,   Emi Pian,   Jandarmeria,   politia