Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Maia Morgenstern, numită director interimar al Teatrului Evreiesc de Stat din București

Maia Morgenstern, numită director interimar al Teatrului Evreiesc de Stat din București

Un articol de: - 31 Aug 2012, 20:19
Maia Morgenstern, numită director interimar al Teatrului Evreiesc de Stat din București Eveniment
Actriţa Maia Morgenstern a fost desemnată, vineri, director interimar al Teatrului Evreiesc de Stat din Capitală, după decesul fostului şef al instituţiei, regizorul Harry Eliad.

Evenimentul a avut loc la sediul Teatrului Evreiesc, în prezenţa actorilor instituţiei de spectacole, se arată într-un comunicat citat de Mediafax.

"Este extrem de importantă încrederea acordată şi vă mulţumesc pentru asta. Mă bizui pe forţele mele, însă am nevoie de ajutorul vostru, al tuturor. Fără ajutorul şi fără încrederea dumneavoastră, sunt nimic. Avem nevoie de sacrificii, ambiţie, dorinţa de a face artă, de a face cultură, de a păstra tradiţiile, cultura şi moştenirea pe care am primit-o, pentru a construi un pod către modernitatea teatrului, către ceea ce înseamnă ambiţie, curaj, avangardă şi modalităţi noi de expresie artistică. Bizuindu-mă pe ajutorul vostru, putem merge mai departe, pentru a continua ceea ce maestrul a creat, în echilibru, pentru respectul adevăratei valori", a declarat Maia Morgenstern.

Tot vineri, Oprescu a anunţat că Primăria Municipiului Bucureşti va începe demersurile pentru schimbarea denumirii Teatrului Evreiesc.

"Am primit propunerea de a schimba numele teatrului şi cel mai probabil acesta va purta numele maestrului Harry Eliad cât mai curând posibil. Aşa este frumos şi aşa este corect faţă de cei care au făcut ceva pentru teatru şi pentru bucureşteni, iar eu mă înclin în faţa oamenilor care au făcut ca toate aceste lucruri să funcţioneze", a spus primarul.

Fostul director al Teatrului Evreiesc de Stat (TES), regizorul Harry Eliad, a murit pe 6 august, la vârsta de 84 de ani.