Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Majestatea Sa Margareta, incident pe munte: Custodele Coroanei s-a simțit rău în timpul unei ceremonii de la Crucea de pe Caraiman

Majestatea Sa Margareta, incident pe munte: Custodele Coroanei s-a simțit rău în timpul unei ceremonii de la Crucea de pe Caraiman

Un articol de: B1.ro - 15 Sep 2018, 14:24
Eveniment

Majestatea Sa Margareta a României s-a simțit rău, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut în Munții Bucegi, informează Știrile Pro Tv. 

Totul s-a întâmplat în timpul ceremoniilor organizate cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman, manifestări dedicate eroilor neamului care au căzut la datorie în Războiul de Întregire, precum și centenarului Marii Uniri.

Majestatea Sa a început să se simtă rău după ce  urcat pe munte mai bine de o oră. Custodele Coroanei a avut nevoie de sprijinul a două persoane pentru a putea merge în zona accidentată. 

”A fost printre puținele persoane care au hotărât să vină pe jos până la acest eveniment. (...) Cred că a parcurs, în timp, mai bine de o oră și cred că efortul pe care l-a depus se cunoaște asupra unei persoane care nu știm cât practică exercițiul fizic”, a declarat șeful Salvamontului Bușteni, Gheorghe Haiduc, potrivit sursei citate. 
 

Citeşte mai multe despre:   Margareta,   Bucegi
 
 
 
Loading...