Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Marile teatre din România, obligate de ministerul Culturii ca în Anul Constantin Brâncoveanu să prezinte spectacole dedicate domnitorului

Marile teatre din România, obligate de ministerul Culturii ca în Anul Constantin Brâncoveanu să prezinte spectacole dedicate domnitorului

Un articol de: - 04 Dec 2014, 11:37
Marile teatre din România, obligate de ministerul Culturii ca în Anul Constantin Brâncoveanu să prezinte spectacole dedicate domnitorului Eveniment

Teatrele Naționale din România au avut în 2014, Anul Constantin Brâncoveanu, misiunea de a realiza un spectacol dedicat domnitorului de la a cărui moarte s-au împlinit 300 de ani. Directiva care impune acest lucru a venit chiar de la conducerea ministerului Culturii, fiind semnată de Kelemen Hunor, pe atunci ministrul de resort. Această directivă prevede includerea în programul minimal artistic a unui specatacol dedicat lui Brâncoveanu, fără finanțare suplimentară, potrivit site-ului suplimentuldecultură.ro.

Sarcina, catalogată de jurnaliștii de la site-ul amintit drept ”un gest de imixtiune în programele artistice ale unor instituții a căror misiune este de creație, și nu de propagandă”, a fost îndeplinită pe rând de marile teatre din România.

Astfel, Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ din Iași a avut recent premiera cu ”Umbre-n lumina neamului”, de Ovidiu Lazăr, subintitulată Constantin Brâncoveanu sau ”Despre cine suntem”.

La Târgu Mureș, s-a organizat un concurs de texte ”Dosarul Brâncoveanu”, iar la Teatrul din Cluj-Napoca, a fost conceput scenariul ”Brâncoveanu 300”, prezentat ca spectacol-lectură la începutul lunii decembrie.

Și la Teatrul Național București s-a urmat directiva ministerului. Aici istoricul Răzvan Theodorescu a conferențiat „Un veac valah între martiri și trădări“, iar un grup de actori a citit public piesa lui Gheorghe Truta, ”Cina cu soarele sus”, despre ziua dinaintea plecării în surghiun a familiei domnitorului.

Același text a fost prezentat ca spectacol-lectură și la Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova, în regia lui Mircea Cornișteanu.

Citeşte mai multe despre:   Ministerul Culturii,   Kelemen Hunor,   spectacol