Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Mărturia dureroasă a mamei copilului mort la clinica Sanador: Mesajul lor e 'noi avem bani, vă amenințăm pe toți'. Colegiul Medicilor este o groapă unde se îngroapă cazuri disperate (VIDEO)

Mărturia dureroasă a mamei copilului mort la clinica Sanador: Mesajul lor e 'noi avem bani, vă amenințăm pe toți'. Colegiul Medicilor este o groapă unde se îngroapă cazuri disperate (VIDEO)

Un articol de: B1.ro - 23 Oct 2018, 14:58
Eveniment

Mama copilului mort în spital privat Sanador din Bucureşti nu îşi explică cum a murit fiul ei, un băieţel perfect sănătos, la numai câteva ore după o operaţie banală.

Andreea Duță a declarat pentru B1 TV, după ce INML a stabilit că decesul a survenit în urma unei hemoragii interne, că reprezentanții clinicii private nu au avut compasiune pentru ei și, mai mult, au făcut amenințări.

Totodată,  aceasta a spus că nu are încredere în verdictul Colegiului Medicilor, amintind de cazuri de malpraxix în care medicii au rămas nesancționați.

“Mesajul lor este: ‘noi avem bani’, ’ce ne pasa noua ca a murit un copil de un an si 10 luni?!’. Asta e mesajul si mai este ‘va amenintam pe toti’. Pur si simplu ameninta intr-o bataie de joc, intr-o nesimtire isi bat joc de noi”,a  spus mama copilului.

Vezi AICI precizările clinicii implicate în acest caz

În cadrul emisiunii Talk B1, Andreea Duță a avut un schimb dur de replici cu Gheorghe Borceanu, președintele Colegiului Medicilor din România,

“Eu cred că Colegiul Medicilor este o groapă unde se îngroapă cazuri disperate, ca al nostru”, a spus Andreea Duță.

“Cazul e este la Colegiul Medicilor. Urmare a acestei anchete se va da o decizie.  Vedem dacă pică în sarcina medicului sau nu. Familia poate contesta.

Avem circa 240 de reclamații pe an. Circa doi medici dintre aceștia își pierd dreptul de a profesa”, a spus Gheorghe Borceanu, președintele Colegiului Medicilor din România.

„N-am încredere în dvs că sunteți corecți”, a conchis Andreea Duță.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

În vârstă de numai un an şi zece luni, Ştefan s-a stins din viaţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după o operație de hernie inghinală.

Părinţii lui au preferat să îl opereze în sistemul privat de sănătate pentru a fi siguri că totul decurge conform planului, iar micuţul nu are de suferit.

Din nefericire, Ştefan a intrat în stop cardio-respirator la câteva ore după operaţie şi nu a mai putut fi salvat.

 
 
 
Loading...