Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Medicul Virgil Musta, despre numărul mare de infectări cu COVID-19 : În două-trei zile, Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara va rămâne fără locuri

Medicul Virgil Musta, despre numărul mare de infectări cu COVID-19 : În două-trei zile, Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara va rămâne fără locuri

Un articol de: Traian Avarvarei - 13 Iul 2020, 18:54
Medicul Virgil Musta, despre numărul mare de infectări cu COVID-19 : În două-trei zile, Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara va rămâne fără locuri Foto: tion.ro Eveniment

Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, a anunțat, luni, că în două-trei zile unitatea medicală în care activează  va rămâne fără locuri din cauza creșterii semnificative a numărului de noi pacienți diagnosticați cu Covid-19 de si va trebui închis din nou pentru cei care suferă de alte boli. Acesta a mai precizat că cei asimptomatici pot ascunde, de fapt, leziuni pulmonare severe.

 

 

 

Virgil Musta: În câteva zile rămânem fără locuri libere în spital din cauza epidemiei de Covid-19

 

 

 

Doctorul Virgil Musta spune că valul de noi cazuri de Covid-19 i-a luat prin susprindere și pe medici. Potrivit acestuia, în urmă cu două săptămâni nici nu se gândea la faptul că spitalul trebuie din nou închis pentru pacienții non-Covid.

„Dacă m-ați fi întrebat acum o săptămână, o săptămână și jumătate, spuneam că stăm liniștiți. Aveam cinci pacienți internați cu o medie de un pacient nou pe zi. De o săptămână jumătate au început să vină cazuri noi, astfel încât numărul lor a crescut în fiecare zi. În ultimele zile am avut 15-16 pacienți noi pe zi, capacitatea acestui spital a ajuns la limită. În două-trei zile va trebui să ne reorganizăm, din nou, să închidem parte din secția de non-covid și să o transformăm din nou în secție covid”, a spus managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, pentru Digi24.Lovitură în televiziune! Transferul lui Mircea Badea...

Medicul Musta a dat mai multe exemple de pacienți care, profitând de decizia CCR, nu doresc să rămână internați, astfel că propagarea Covid-19 este de neoprit.

„Sunt unii care pur și simplu vin, ne anunță că sunt cu covid și pleacă. Au apărut câteva focare în oraș și se acționează foarte energic pentru izolarea acestor focare, pentru că, dacă se vor extinde, va fi o problemă în zonă. Dacă se pot izola și opri avem speranța că împreună cu populația vom putea ține sub control această pandemie. Situația de la noi încă nici nu e așa de tristă, din câte știu, Brașovul e depășit, Bucureștiul e mai la limită decât noi, Suceava, Iașul, Argeșul sunt zone unde cazurile chiar sunt alarmante și capacitatea spitalelor este depășită, de aceea în următoarea etapă probabil ar trebui să intre în acțiune spitalele suport și, dacă și capacitatea lor e depășită, vom avea o mare problemă”, a declarat dr. Virgil Musta.

El a mai precizat că asimptomaticii nu sunt întotdeauna atât de bine cum cred. Medicul timișorrean spune că a avut pacienți asimptomatici care, în momentul când au fost evaluați, s-a constatat că au o formă gravă, leziuni pulmonare severe.

Virgil Musta a vorbit și despre un pacient care a refuzat tratamentul, deși este infectat.

„Da, au fost pacienți care au refuzat tratamentul, pacienți care doresc să plece și, mai nou, sunt pacienți vin să ne anunțe, de parcă ne-ar face în ciudă, că ei sunt covid-pozitiv și că ei nu se internează în spital. Nici nu știu de ce mai vin să ne înștiințeze că sunt pozitiv. Vin cu hârtia de la laborator, spunând că 'și eu sunt pozitiv' și pleacă”, a povestit medicul.

 

 

 

Virgil Musta: În unele zone ale țării, sistemul de sănătate nu va face față

 

 

 

Totodată, medicul Musta a declarat pentru Știrile B1 TV că, odată cu creșterea numărului de infectări, va crește și presiunea asupra sistemului de sănătate care, în unele zone ale țării, ar putea ajunge să nu mai facă față situației.

”Foarte probabil că numărul cazurilor va crește, vom avea neplăcuta surpriză ca în fiecare zi să vedem un nou record, ceea ce este un lucru deloc îmbucurător pentru că, în scurt timp, în unele zone ale țării, sistemul de sănătate nu va face față. Spitalele vor fi pline, terapiile intensive vor fi pline și oamenii nu mai au unde să meargă să beneficieze de tratament de specialitate, și mă refer la formele severe, nu la cele ușoare. Asta pentru că nu înțelegem că acele reguli, care nu sunt foarte greu de suportat, sunt neapărat necesare ca să nu ajungem într-o situație dificilă”, a explicat Virgil Musta.

Citeşte mai multe despre:   Stiri Timisoara,   Virgil Musta,   COVID-19,   coronavirus