Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Povestea primului transplant de cord din România, spusă vineri, la Medika TV, chiar de autorul ei

Povestea primului transplant de cord din România, spusă vineri, la Medika TV, chiar de autorul ei

Un articol de: B1.ro - 01 Noi 2018, 21:41
Eveniment

La Medika TV, vineri, de la ora 16.00, în emisiunea „Jurnal de viață" realizată de Cătălina Jingoiu, puteți vedea povestea primului transplant de cord spusă chiar de autorul ei – dr. Șerban Brădișteanu, care este șeful Secției de Chirurgie Cardiacă și Vase Mari din Spitalul Floreasca.

Alături de el, însă, își va spune povestea și unul dintre pacienții trasplantați.

Doctorul Șerban Brădișteanu a realizat, alături de prof.dr. Radu Deac, primul transplant de inimă din România  în 1999, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală. 

Prima persoană transplantată  a fost un tânăr de 23 de ani, Paul Corjautan, care avea diagnosticul de cardiomiopatie dilatativă. El a primit inima unei fete, Gabriela Spiridon (21 de ani), victima unui accident de tren.

Citeşte mai multe despre:   Catalina Jingoiu,   Medika TV,   Serban Bradisteanu
 
 
 
Loading...