Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Metoda de calcul a ratei de infectare cu coronavirus ar putea fi schimbată: Se va ține cont și de cazurile de COVID-19 din focare

Metoda de calcul a ratei de infectare cu coronavirus ar putea fi schimbată: Se va ține cont și de cazurile de COVID-19 din focare

Un articol de: Elena Stanciu - 27 Ian 2021, 18:24
Metoda de calcul a ratei de infectare cu coronavirus ar putea fi schimbată: Se va ține cont și de cazurile de COVID-19 din focare Foto: PIxabay Eveniment

Metoda de calcul a ratei de infectare cu coronavirus din localități ar putea fi schimbată. Autoritățile iau în calcul posibilitatea ca în calculul ratei de infectare să fie incluse și cazurile din focare, a anunțat, miercuri, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan.

 

Cazurile din focare, incluse în calculul ratei de infectare din localități

 

În funcție de rata incidenței cazurilor de infectare, autoritățile pot decide sa impunerea sau ridicarea unor restricții în anumite zone. În prezent, cazurile din focare nu sunt luate în calcul la stabilirea ratei de infectare.

"Noi am avut o discuție în Ministerul Sănătății pe baza recomandărilor ECDC. Poate la nivelul țării suntem la un platou, dar văzând tot ce se întâmplă în jur, clar e un nivel de alertă și pentru noi. Se raportează în continuare testele PCR. Dar sunt testele antigen care se fac în număr mai mare la populație și nu se raportează. În plus, erau excluse anumite comunități închise de la raportare, ceea ce nu se practică și acestea trebuie să fie adăugate la calculul incidenței. (...) Noi am terminat azi documentul respectiv și urmează să discutăm zilele următoare și cu celelalte foruri și să se ia decizia. Cu acești indicatori se poate ști situația din țară și eventuale măsuri. Nu trebuie să le vedem ca restricții, ci ca măsuri care ne ajută să ținem situația sub control”, a precizat Andreea Moldovan.

 

Relaxarea a restricțiilor în București, începând din 25 ianuarie 

 

La începutul acestei săptămâni, a intrat în vigoare o relaxare a restricțiilor în București, după ce Capitala a ieșit din scenariul roșu și a înregistrat pentru mai multe zile la rând o rată de infectare sub trei la mia de locuitori, potrivit datelor raportate de Grupul de Comunicare Strategică.

Astfel, cafenelele, restaurantele, sălile de teatru şi de cinematograf s-au redeschis la 30% din capacitate.Angela Merkel s-a interesat de Simona Halep. Întrebarea surprinzătoare pe care a adresat-o cancelarul Germaniei în Parlamentul European

”Măsurile de relaxare vizează domeniul HoReCa, restaurantele, barurile, cafenelele vor funcționa în intervalul orar 6.00-21.00 la o capacitate de maximum 30%, cu respectarea tuturor normelor stabilite prin lege. De asemenea, s-a hotărât ca în domeniul sălilor de spectacol, teatrelor, cinematografelor să fie permis accesul publicului în limita a 30% din capacitate. În ceea ce privește operatorii licențiați în domeniul jocurilor de noroc, li se permite funcționarea cu publicul, de asemenea, în limita capacității de 30%  și tot în intervalul orar 6.00-21.00. Recomandăm cetățenilor prudență. Pe de o parte, acesta este motivul pentru care am decis această relaxare începând de luni. Pe de altă parte, am considerat necesar ca toți operatorii economici să aibă timpul necesar să amenajeze sălile. În mod categori, vom fi intransigenți”, a explicat prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

 

Citeşte mai multe despre:   Andreea Moldovan,   rata infectare coronavirus