Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Metrorex s-a trezit cu POPRIRE pe conturi: „Au fost blocate doar câteva conturi săptămâna trecută, nu toate"

Metrorex s-a trezit cu POPRIRE pe conturi: „Au fost blocate doar câteva conturi săptămâna trecută, nu toate"

Un articol de: - 10 Mar 2018, 19:03
Eveniment

Metrorex s-a trezit cu proprire pe conturi, după ce constructorii metroului Drumul Taberei au câştigat în instanţă plata a peste 15 milioane de lei.

Scandalul a început acum patru ani, în momentul în care angajaţii au reclamat o sumă suplimentară faţă de ce era prevăzut în contract, informează Ştiripesurse.

Compania de stat a avut câteva conturi blocate săptămâna trecută, fiind pusă în aplicare o sentinţă dată anul trecut, după ce Judecătoria Sectorului 1 a admis pe 21 noiembrie 2017 cererea de executare silită a Metrorex, formulată de către constructorii Metroului de Drumul Taberei, dar situaţia a fost rezolvată, iar lucrările la metrou nu au fost afectate.

„Au fost blocate doar câteva conturi săptămâna trecută, nu toate. Nu mai este pusă poprire acum, ca urmare a plăţilor efectuate. Lucrările la linia de metrou şi activitatea companiei nu au avut de suferit", precizau oficialii companiei.

Citeşte mai multe despre:   Metrorex,   proprire,   conturi
 
 
 
Loading...