Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Arad: Mai mulți migranți din Irak și Siria au fost găsiți ascunși într-o camionetă

Arad: Mai mulți migranți din Irak și Siria au fost găsiți ascunși într-o camionetă

Un articol de: Irina Mina - 14 Mai 2019, 12:39
Foto: Facebook Eveniment

Mai mulți migranți din Irak și Siria au fost găsiți, în noaptea de luni spre marți, ascunși într-o camionetă, încercând să iasă din țară la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II.

Camionetă era condusă de un bărbat din Letonia, în vârstă de 34 de ani, iar cei 12 migranţi, şapte bărbaţi, două femei şi trei copii, erau ascunşi într-un loc special amenajat în partea din faţă a compartimentului de marfă.

”Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituţiei pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că grupul era format din zece cetăţeni din Irak şi doi cetăţeni din Siria, adulţii având vârste cuprinse între 23 şi 37 de ani, iar minorii între 9 luni şi 16 ani”, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră Arad, citat de Agerpres.

Şoferul autoutilitarei urma să transporte străinii într-un stat din vestul Europei.

În caz, șoferul este cercetat pentru trafic de migranţi, iar cei 12 străini sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Citeşte mai multe despre:   Arad
 
 
 
Loading...