Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Un celebru interpret de muzică populară a făcut accident. Cum se simte solistul (FOTO)

Un celebru interpret de muzică populară a făcut accident. Cum se simte solistul (FOTO)

Un articol de: B1.ro - 05 Feb 2019, 17:47
Un celebru interpret de muzică populară a făcut accident. Cum se simte solistul (FOTO) Eveniment

Interpretul de muzică populară și fost concurent de la ”Chefi la cuțite”, Mihai Constandache, în vârstă de 38 de ani, a avut un accident rutier, luni, în timp ce se îndrepta spre Brăila.

Solistul se afla în mașină cu sora și mătușa lui, care au fost transportate la spital.

Bărbatul a pierdut controlul volanului din cauza șoselei ude și a denivelărilor.

“Mergeam spre Brăila, iar între comunele Nănești şi Maicănești drumul nu era foarte bun, având denivelări foarte mari. Nu aveam viteză mare, dar din cauză că șoseaua era umedă am intrat cu mașina într-o denivelare, am pierdut controlul şi am intrat cu mașina într-un șanț. Am avut mare noroc că nu s a răsturnat și nici nu venea vreo mașină din față. În mașină eram cu sora mea și cu mătușa mea şi amândouă au ajuns la spitalul judeţean din Focşani, cu lovituri la cap, însă sunt conștiente”, a precizat Mihai Constandache, pentru Click.

Foto: Click

Citeşte mai multe despre:   Mihai Constandache