Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Mihai Fifor recunoaşte: Trăim VREMURI COMPLICATE în regiunea Mării Negre. Acţiunile Rusei continuă să fie AGRESIVE, iar incidentele de securitate sunt FRECVENTE

Mihai Fifor recunoaşte: Trăim VREMURI COMPLICATE în regiunea Mării Negre. Acţiunile Rusei continuă să fie AGRESIVE, iar incidentele de securitate sunt FRECVENTE

Un articol de: B1.ro - 09 Noi 2018, 19:10
Mihai Fifor recunoaşte: Trăim VREMURI COMPLICATE în regiunea Mării Negre. Acţiunile Rusei continuă să fie AGRESIVE, iar incidentele de securitate sunt FRECVENTE Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Mihai Fifor atrage atenţia asupra pericolului constituit de acţiunile Rusiei, despre care spune că sunt în continuare agresive, şi afirmă că în regiunea Mării Negre "trăim vremuri complicate". Ministrul Apărării mai susţine că militarii de la Baza Mihail Kogălniceanu sunt pregătiţi pentru orice fel de provocare, asigurând securitatea în flancul estic al NATO.

În cadrul unei vizite efectuate vineri la Baza Aeriană 57 Mihai Kogălniceanu, ministrul Apărării a afirmat că în regiune este "o situaţie complexă de securitate'', pe fondul "atitudinii agresive din partea Federaţiei Ruse prin intenţia de militarizare a Mării Negre şi prin creşterea efectivelor militare din regiune şi dislocarea unor noi capabilităţi''.

El a fost însoţit la Baza Aeriană 57 de omologul canadian, Harjit Singh Sajjan, căruia i-a transamis că prezenţa militarilor canadieni în România în cadrul misiunii de poliţie aeriană a NATO transmite un mesaj de solidaritate şi contribuie la implementarea măsurilor de reasigurare, în context regional. 

"Trăim vremuri complicate în această regiune unde ne confruntăm cu o situaţie complexă de securitate şi cu o atitudine agresivă din partea Federaţiei Ruse prin intenţia de militarizare a Mării Negre şi prin creşterea efectivelor militare din regiune şi dislocarea unor noi capabilităţi. Acestea sunt aspecte pe care le observă zilnic atât militarii români cât şi cei canadieni aflaţi în prezent pe teritoriul nostru", a declarat Fifor, potrivit Agerpres.

Ministrul Apărării a mai spus că incidentele de genul celui recent, când un avion militar american a fost interceptat de un avion rusesc în spaţiul aerian internaţional al Mării Negre, sunt frecvente.
"Astfel de incidente din păcate sunt relativ frecvente, nu mă refer la genul acesta de interceptări, lucrul acesta nu s-a mai întâmplat într-adevăr şi a fost o atitudine cel puţin bizară din partea Federaţiei Ruse. A fost o provocare evidentă şi noi credem că astfel de acţiuni nu îşi au locul în astfel de situaţii, pentru că sunt provocări care pot avea urmări neplăcute. Se pot întâmpla accidente şi nimeni nu îşi doreşte un astfel de lucru", a explicat ministrul.

"Noi credem că există destul spaţiu pentru a putea să ne desfăşurăm misiunile. Am arătat-o în repetate rânduri că suntem pregătiţi pentru aceste misiuni împreună cu aliaţii noştri. Ştim cu toţii că au mai fost astfel de raportări şi din partea colegilor canadieni, cu aeronave ale Federaţiei Ruse care s-au apropiat de spaţiul aerian NATO. Repet şi de data aceasta, nu au intrat în spaţiul aerian NATO, dar tocmai acesta este rolul misiunii de poliţie aeriană, acela de a preveni astfel de lucruri şi tocmai de aceea suntem pregătiţi şi efectuăm aceste misiuni (...) Nu aş putea să dau un număr exact al acestor incidente. Aeronavele noastre se ridică ori de câte ori este nevoie şi îndeplinesc misiunile de poliţie aeriană. Repet, acesta este rolul, de aceea suntem aici cu partenerii noştri" , a subliniat Mihai Fifor.

Oficialul guvernamental a reiterat faptul că procedura de achiziţia pentru corvete este aproape finalizată şi speră ca până pe data de 15 noiembrie să poată face anunţul referitor la finalizarea procedurii, al cărei obiect este construirea într-un şantier naval din România a patru corvete prin parteneriat, cooperare industrială şi transfer de tehnologie, iar prin offsetul subsecvent acestui program să poată fi modernizate şi cele două fregate achiziţionate de la Marina Britanică.

Totodată, el a afirmat şi că proiectul dotării cu submarine a Forţelor Navale Române este în continuare pe agenda de lucru.
 

Citeşte mai multe despre:   Mihai Fifor,   Rusia,   Harjit Singh Sajjan,   Mihail Kogalniceanu,   Marea Neagra