Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Mihai Șora, despre întâlnirea cu Laura Codruța Kovesi: 'Așa arată un binom zâmbitor și bucuros. Am avut încrederea că, odată și-odată, vom scăpa de cangrena numită corupție'

Mihai Șora, despre întâlnirea cu Laura Codruța Kovesi: 'Așa arată un binom zâmbitor și bucuros. Am avut încrederea că, odată și-odată, vom scăpa de cangrena numită corupție'

Un articol de: Redacția B1.ro - 24 Sep 2019, 22:45
Foto: facebook.com/mihaisora Eveniment

Filosoful Mihai Șora a reacționat, marți seară, la scurt timp după apariția informației conform căreia Laura Codruța Kovesi va deveni, oficial, procuror-șef european, după ce Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European a ajuns la un acord în acest sens cu reprezentanții Consiliului Uniunii Europene. 

Într-o postare pe Facebook, Mihai Șora precizează că în momentulș în care a întâlnit-o pentru prima dată pe Laura Codruța Kovesi a simțit determinarea ei.

”Nimic nu mi se pare mai armonios, într-o viață de om, decât suprapunerea perfectă a ceea ce este înzestrarea lui și meseria pe care și-a ales-o”, a scris Șora despre Kovesi, adăugând și că în momentul întâlnirii au avut amândoi încrederea că ”odată și-odată, vom scăpa de cangrena numită corupție”.

Redăm, mai jos, mesajul integral al lui Mihai Șora: 

”Dragi prieteni,
cunoașteți, desigur, sentimentul acela pe care îl ai când întâlnești pentru prima oară un om, dar simți că îl cunoști dintotdeauna, că determinarea lui nu-ți este străină, iar ea înseamnă deopotrivă precizie, fermitate, instinct al dreptății.

I n s t i n c t, da, adică un reflex necondiționat, care nu poate fi ascuns sub zgomotele mulțimii, nici deformat de împrejurări potrivnice. Nimic nu mi se pare mai armonios, într-o viață de om, decât suprapunerea perfectă a ceea ce este înzestrarea lui și meseria pe care și-a ales-o. Când cele două alcătuiesc un singur mănunchi, atunci, cu siguranță, vei găsi un om întreg, unul a cărui excelență va fi recunoscută chiar și de cei care, din motive exterioare profesiei, nu-l au la inimă sau nu-i deslușesc aptitudinile.

Aseară*, am întâlnit-o pe Doamna Laura Codruța Kövesi. N-am avut nevoie – nici unul, nici altul – de prea multe cuvinte pentru a trăi o bucurie comună și încrederea că, odată și-odată, vom scăpa de cangrena numită corupție, de cei care, aflați în funcții publice, o întrețin sau o provoacă.

Așa arată, dragi prieteni, un binom zâmbitor și bucuros.

Ce nu se vede în această fotografie sunt cele trei litere din insigna de la reverul meu. Le-am studiat îndeaproape, cu o lupă de înaltă precizie, odată ajuns acasă. Ei bine, stă scris acolo „D.N.A.“. Și mai este desenată, în centru, zeița care ține într-o mână balanța, iar, în cealaltă, o sabie. Vă doresc, firește, să nu-i nesocotiți vreodată nici principiile, nici vioiciunea spiritului.

Mihai Șora

P.S. Ah, și am aflat ceva interesant. Există, în Constituția noastră, un punct – numărul 8 – în articolul 44, care spune așa:

„Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.“
Acest „se prezumă“ este special și neliniștitor. În orice caz, nu apare în constituția altor țări, unde, dacă, dacă ești întrebat de către Doamna-cu-balanța-și-sabia de unde ai cocotieri și case în Brazilia, trebuie să poți răspunde imediat, nu să o pui pe dumneaei să pornească o anchetă, să caute ani de zile și să demonstreze, cu probe, ceea ce vede toată lumea, și anume că ești un hoțoman.

Prezumția de nevinovăție are limitele ei, mai ales într-o țară cu atâția pasionați de cocotieri”.

Mihai Șora, despre întâlnirea cu Laura Codruța Kovesi: 'Așa arată un binom zâmbitor și bucuros. Am avut încrederea că, odată și-odată, vom scăpa de cangrena numită corupție'

Citeşte mai multe despre:   Mihai Sora ,   Laura Codruta Kovesi
 
 
Loading...