Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Mii de bucureşteni au vizitat de Florii stadionul Lia Manoliu

Mii de bucureşteni au vizitat de Florii stadionul Lia Manoliu

Un articol de: B1 TV - 17 Apr 2011, 21:19
Eveniment

Mii de bucureşteni au răspuns invitaţiei primarului Sorin Oprescu, şi s-au dus să vadă cum arată stadionul naţional. Atât de mulţi au fost, încât organizatorii s-au văzut nevoiţi să permită accesul în arenă, în grupuri de câte 200 de persoane.

La final, bucureştenii au promis că se vor întoarce pe stadion, când totul va fi gata. Abia aşteaptă să vadă meciuri şi concerte din tribune, aşa cum au văzut numai la televizor.

Cu căţei, cu copii mici după ei, mii de bucureşteni s-au înghesuit să vadă stadionul naţional Lia Manoliu. Nu au stat deloc pe gânduri, mai ales după ce au văzut ce vreme frumoasă este afară.

Chiar dacă mai sunt multe lucruri de finisat la stadion, curioşii s-au arătat încântaţi de ce au văzut, în timp ce alţii şi-au amintit cum era pe vremea lor.

Ca arena să arate aşa cum e acum, a fost nevoie de multă muncă.

“La un proiect aşa mare, unul dintre cele mai mari din ţară, fără discuţie că sunt greutăţi. Dar partida din 10 august, cu Argentina, se va disputa pe stadionul acesta. Sper că nu mai are nimeni îndoieli”, a spus coordonatorul proiectului, Ştefan Monoş.

Arena naţională are o capacitate de 55.000 de locuri pe scaune, care poate fi ocupată în maxim 20 de minute, datorită celor 94 de căi de acces. Lucrarea este finalizată în proporţie de 97%. Stadionul Lia Manoliu este unul dintre cele mai moderne din estul Europei.

Ziua Porţilor deschise la stadionul naţional

Citeşte mai multe despre:   vizita
 
 
 
Loading...