Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ministerul Sănătății nu e de acord cu renunțarea la mască în timpul orelor de sport. Activitățile sportive în aer liber se pot desfășura fără mască, dar cu respectarea distanței între elevi

Ministerul Sănătății nu e de acord cu renunțarea la mască în timpul orelor de sport. Activitățile sportive în aer liber se pot desfășura fără mască, dar cu respectarea distanței între elevi

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 03 Mar 2021, 16:51
Ministerul Sănătății nu e de acord cu renunțarea la mască în timpul orelor de sport. Activitățile sportive în aer liber se pot desfășura fără mască, dar cu respectarea distanței între elevi Foto: Pixabay Eveniment

Ministerul Sănătății a anunțat, miercuri, că nu este de acord cu renunțarea la masca de protecție în timpul orelor de sport din interior, dar activitățile sportive din aer liber se pot desfășura fără mască, cu respectarea distanței dintre elevi.

 

Ministerul Sănătății insistă ca elevii să poarte mască dacă fac orele de sport în spații închise

 

Reprezentanții Ministerului Sănătății au transmis că în luarea deciziei au ținut cont de incidența în creștere a cazurilor de coronavirus de la redeschiderea școlilor, de creșterea numărului de infectări în rândul profesorilor, dar și de creșterea numărului de clase cu activitate suspendată.

Relevantă în luarea deciziei a fost și tulpina de coronavirus descoperită în Marea Britanie care se răspândește și în România, rata de contagiozitate fiind mare la copii.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au mai precizat că în timpul efortului fizic crește mult eliminarea de aerosoli ce pot vehicula SARS-CoV-2. În plus, eliminarea obligativității de a purta masca la orele de sport va reduce disponibilitatea de a folosi masca  în timpul tuturor celorlalte activități școlare.

Ministerul Sănătății mai transmite că mai multe țări au luat decizia sistării complet a activităților sportive.

Răspunsul Ministerului Sănătății la solicitarea Ministerului Educației, potrivit edupedu.ro:

„Concluzia simplă și finală este că NU se pot face ore de sport în sală, fără mască, fără risc de infectare.Se REDESCHID cluburile pe litoral în minivacanţa de 1 Mai? Vestea dată de ministrul Lucian Bode

De asemenea, considerăm importantă sublinierea faptului că:

  • O parte dintre țări au sistat complet orele de educație fizică;
  • În timpul efortului fizic transmiterea este accentuată;
  • Având în vedere că în școlile speciale sunt copii cu multiple comorbidități, cu un risc crescut de a dezvolta forme severe de boală, considerăm necesară respectarea în continuare a scenariilor care țin cont de incidența fiecărei localități și în cazul unităților de învățământ pentru copii cu nevoi speciale.
  • Plus că 1 copil bolnav fără mască pentru el și pentru colegi – cadru didactic la ora de sport înseamnă închiderea clasei / claselor dacă orele de educație fizică se organizează în comun.
  • Această măsură ar zădărnici efortul susținut de a purta masca în timpul celorlalte activități școlare.”
     

 

Ce solicitase ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în legătură cu desfășurarea orelor de sport

 

Anterior, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, afirmase că a trimis a trimis Ministerului Sănătății o analiză de la Comisia Europeană, potrivit căreia practic niciun stat european nu obligă elevii să poarte măștile de protecție în timpul orelor de sport. Cîmpeanu și-a manifestat speranța că acest argument în plus va convinge Ministerul Sănătății, astfel încât în curând să se ajungă „la un numitor comun” pe acest subiect.

„Nu există state în care școala să fie deschisă, în care orele de educație fizică să se deruleze și să fie obligați elevii să poarte masca. Există multiple recomandări, diferă de la stat la stat, precum oligativitatea de a purta mască de la vestiar către locul în care se desfășoară ora și înapoi, evitarea jocurilor de echipă ce presupun interacțiune, orele să se desfășoare în exterior. Avem de gând să preluăm aceste recomandări. De exemplu, când vremea o va permite, orele să fie în exteriorul clădirilor. Practic, nu sunt state europene care să oblige la purtarea măștii pe parcursul orelor de sport”, a declarat Cîmpeanu.
 

Citeşte mai multe despre:   Ministerul Sanatatii,   ore de sport,   mască de protecţie,   elevi