Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ministrul Culturii nu se dezice: O nouă zi, aceeași GREȘEALĂ GRAMATICALĂ. A comis-o chiar pe scena Ateneului Român 

Ministrul Culturii nu se dezice: O nouă zi, aceeași GREȘEALĂ GRAMATICALĂ. A comis-o chiar pe scena Ateneului Român 

Un articol de: B1.ro - 15 Ian 2019, 15:59
Foto: Captură Digi24 Eveniment

Ziua și gafa pentru ministrul Culturii, Daniel Breaz. Chiar la ceremoniile organizate de Ziua Culturii Naționale, acesta a făcut o greșeală gramaticală flagrantă în discursul pe care l-a susținut pe scena Ateneului Român. Este vorba despre aceeași eroare pe care ministrul a făcut-o cu o zi înainte într-o emisiune televizată. 

"Excelența voastră, domnule președinte al Academiei Române, Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel, doamnelor și domnilor, dragi colegi, dragi invitați, dragi elevi, dragi studenți, pentru mine este o onoare să mă aflu astăzi aici, în acest loc minunat unde de-a lungul timpului s-au desfășurat extrem de multe evenimente culturale și nu numai. Ceea ce spunea în introducerea care a făcut-o (corect este "pe care a făcut-o" - n.r.) domnul președinte al Academiei o să vorbesc și o să încerc să exprim câteva lucruri legate de cultura națională, valori, permanențe, perspective, în context european", a spus Daniel Breaz în discursul susținut marți, informează HotNews.ro. 

Chiar cu o seară înainte, ministrul Culturii a uitat de prepoziția ”pe”, precizând că Mihai Eminescu este "cel mai mare poet care l-a dat România".

"Pentru mine ca om, ca român, pot să spun, ca și cadru didactic....eu consider, așa cum consideră foarte multă lume, că este practic cel mai mare poet care l-a dat România, cel puțin până în momentul de față (corect este „pe care l-a dat” - n.r.). O operă extraordinară”, a declarat Daniel Breaz, la Digi 24.

Citeşte mai multe despre:   Daniel Breaz,   Ateneul Roman
 
Loading...