Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ministrul de Interne, Carmen Dan, audiată la DNA în dosarul privind OUG 13

Ministrul de Interne, Carmen Dan, audiată la DNA în dosarul privind OUG 13

Un articol de: - 20 Feb 2017, 10:23
Eveniment

Ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a prezentat luni dimineață la DNA, pentru a da declarații, în calitate de martor, în dosarul privind Ordonanța 13. La intrarea în instituție, aceasta a refuzat să le vorbească jurnaliștilor.

În același dosar au mai fost audiați secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu.

Foştii secretari de stat de la Ministerul Justiţiei, Oana Schmidt Hăineală şi Constantin Sima, s-au numărat și ei printre cei audiați, ei insistând că nu au contribuit în niciun fel la elaborarea controversatei ordonanțe.

DNA a început o anchetă privind modul în care a fost elaborată această ordonanță, în urma unui denunț făcut, pe 24 ianuarie, de Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei Iniţiativa România.

Laura Codruța Kovesi a declarat că în anchetă nu este vizată oportunitatea adoptării actului normativ, ci sunt verificate aspecte de legalitate şi cele care ţin de încălcare legislaţiei penale privind infracţiuni din competenţa DNA.

Citeşte mai multe despre:   Carmen Dan,   ministru de Interne,   audiere,   DNA,   oug 13
 
 
 
Loading...