Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ministrul Educației: Data de 10 martie este prevăzută pentru încheierea campaniei de vaccinare prioritară a cadrelor didactice și personalului din învățământ (VIDEO)

Ministrul Educației: Data de 10 martie este prevăzută pentru încheierea campaniei de vaccinare prioritară a cadrelor didactice și personalului din învățământ (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 24 Feb 2021, 21:21
Ministrul Educației: Data de 10 martie este prevăzută pentru încheierea campaniei de vaccinare prioritară a cadrelor didactice și personalului din învățământ (VIDEO) Foto: gov.ro Eveniment

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit miercuri, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat, despre situația vaccinării anti-COVID-19 a cadrelor didactice. 10 martie este termenul până la care ar trebui să aibă loc vaccinarea prioritară a personalului din învățământ a precizat Cîmpeanu.

 

Sorin Cîmpeanu, despre vaccinarea personalului din învățământ: Numărul, după câte am văzut în prima zi, este în creștere

 

”La nivelul zilei de vineri, erau 50.000 de angajați din sistemul de învățământ, e drept incluzând aproape  8.000 de medici din cadrul universităților de medicină și farmacie și care s-au vaccinat în calitate de medici. Astăzi, așteptăm raportarea în cusrul acestei seri, centralizare care trebuie făcută într-o manieră personalizată pentru că înscrierile nu s-au făcut în platforma de vaccinare. Sunt câteva mii de persoane, angajați ai sistemului de învățământ care sunt vaccinați până acum. Numărul, după câte am văzut în prima zi, este într-adevăr în creștere.

Nu avem la dispoziție doar AstraZeneca. Doar în București s-au deschis 22 de linii de vaccinare, 16 cu AstraZeneca și 6 cu Pfizer. Raportarea personalului din învățământ a fost făcută pe grupă de vârstă sub și peste 55 de ani”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Ministrul s-a declarat optimist cu privire la faptul că vaccinarea prioritară a angajaților din educație se va încheia în termenul fixat de autorități.

”Data de 10 martie este prevăzută ca dată pentru încheierea campaniei de vaccinare prioritară, la acest moment, a cadrelor didactice și personalului din învățământ pentru că pentru creșe și grădinițe este vorba despre vaccinarea întregului personal. Dacă va fi nevoie, această dată poate fi extinsă. Eu cred, la cum am văzut astăzi că a mers procesul de vaccinare, că nu va fi nevoie și toți cei care au dorit să fie vaccinați și sunt angajați în învățământ, vor putea fi vaccinați până pe 10 martie”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.Se REDESCHID cluburile pe litoral în minivacanţa de 1 Mai? Vestea dată de ministrul Lucian Bode

 

Vaccinarea prioritară a personalului din învățământ a început pe 24 februarie și ar urma să se desfășoare până pe 10 martie 

 

Miercuri, 24 februarie a început vaccinarea personalului din învățământ în Bucureşti şi în 23 de judeţe. În perioada următoare vor fi deschise şi centrele speciale din celelalte judeţe. Joi vor fi operaționale centre de vaccinare în 14 judeţe, iar din 26 februarie în alte 2 judeţe şi în 1 martie în ultimele judeţe. 

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că peste 60.000 de angajați din sistemul de învățământ vor fi imunizaţi cu prima doză până pe 10 martie.

”Toată perioada de vaccinare care va fi destinată pentru acest proces specific adresat personalului din învățământ durează până în 10 martie pentru administrarea primei doze. Estimăm un număr de aproximativ 60.000 de persoane care vor fi vaccinate în cadrul acestui proces. Reamintesc faptul că deja peste 42.000 de persoane au fost deja vaccinate din rândul personalului didactic și aproximativ 128.000 de persoane sunt deja programate”, a spus Valeriu Gheorghiță. 

Citeşte mai multe despre:   Sorin Cimpeanu,   campanie de vaccinare,   vaccinare anti-COVID-19