Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ministrul Energiei: Construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă ar putea începe în 2017

Ministrul Energiei: Construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă ar putea începe în 2017

Un articol de: - 05 Oct 2015, 14:16
Foto: gorj-domino.ro Eveniment

Memorandumul chinez care stă la baza contractului pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă ar putea fi semnat în luna noiembrie.

Astfel, construcția unităților ar putea începe în doi ani de zile, potrivit ministrului Energiei, Andrei Gerea, scrie Mediafax.

"Bine că am reuşit să ajungem la o înţelegere şi vom semna acel memorandum. Este o investiţie extraordinar de mare şi greu mai vezi astfel de investiţii în perioada asta. A trebuit să trecem nişte bariere, pretenţiile au fost mari şi de o parte şi de alta, bariere venite şi din legislaţia europeană. Important este că anul acesta le-am depăşit", a declarat ministrul.

China General Nuclear Power Corporation este compania aflată în discuții cu ministerul Energiei pentru dezvoltarea acestei investiții estimată la 6,4 miliarde de euro, după ce în urmă cu șapte ani, Nuclearelectrica avea șase investitori interesați de construirea reactoarelor trei și patru de la Cernavodă.

Citeşte mai multe despre:   Cernavoda ,   Andrei Gerea
 
 
 
Loading...