Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ministrul Ana Birchall, despre decizia ICCJ în cazul lui Radu Mazăre: 'O să dăm curs acestor solicitări'

Ministrul Ana Birchall, despre decizia ICCJ în cazul lui Radu Mazăre: 'O să dăm curs acestor solicitări'

Un articol de: B1.ro - 10 Iun 2019, 13:06
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Ministrul  Justiției, Ana Birchall, a vorbit luni despre solicitarea avocaților lui Radu Mazăre, cu privire la documentația extrădării fostului edil, admisă la Curtea Supremă.

"Până în acest moment, la Ministerul Justiției nu a venit nicio solicitare oficială, în momentul în care o să avem o solicitare oficială din partea Înaltei Curși sau altor instanțe de judecată, o să dăm curs acestor solicitări, conform competențelor Ministerului Justiției", a declarat Ana Birchall, potrivit stiripesurse.ro.

Amintim că ICCJ a admis cererea apărătorilor fostului primar care spun că acesta nu ar mai putea fi judecat sau cercetat şi în alte cauze decât cea pentru care a fost extrădat.

"Mazăre Radu are și calitatea de extrădat. În această calitate, supun Înaltei Curți de Casație și Justiție dispoziția referitoare la regula specialității. În opinia mea, există un principiu de la care nu ne putem abate, că persoana nu va fi nici urmărită, nici supusă unei restricții a libertății pentru alte fapte anterioare predării. (...) Invoc acte oficiale prezentate de oficialitățile române din care rezultă că Mazăre a fost extrădat pentru pedeapsa de 9 ani. Fac trimitere la conunicatul Poliției Române din data de 8 mai, când a fost arestat în Madagascar. În acest context, avem o cerere de probatorii pentru a vă adresa Ministerului Justiției care să comunice cererea de extrădare și actele anexe pentru că Ministerul Justiției s-a pronunțat public cu privire la această problemă. Mazăre nu poate fi judecat pentru o altă faptă produsă anterior extrădării. Fapta e în 2011, iar extrădarea în 2019", a declarat apărătorul lui Radu Mazăre.

Citeşte mai multe despre:   ana birchall_1,   radu mazare
 
Loading...