Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, despre condițiile muncitorilor români din Germania: "Sunt şi o serie de lucruri care trebuie să fie corectate şi îmbunătăţite"

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, despre condițiile muncitorilor români din Germania: "Sunt şi o serie de lucruri care trebuie să fie corectate şi îmbunătăţite"

Un articol de: George Lupu - 21 Mai 2020, 23:33
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, despre condițiile muncitorilor români din Germania: "Sunt şi o serie de lucruri care trebuie să fie corectate şi îmbunătăţite" Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat joi seara, în timpul unei intervenții televizate că există situații în care condițiile muncitorilor români din Germania trebuie să fie îmbunătățite, asta deși în cea mai mare parte a fermelor sunt condiţii civilizate de muncă. În acest sens, ministrul Muncii a precizat că a avut mai multe discuții cu omologii germani

„Am avut discuţii atât cu români care muncesc sezonier în Germania cât şi cu angajatorii lor, cu asociaţiile de fermieri care sunt foarte active pentru stabilirea unui standard de muncă optim la nivelul tuturor angajaţilor, dar şi cu miniştrii Agriculturii şi Muncii. Toate aceste întâlniri mi-au arătat că în cea mai mare parte, în fermele din Germania sunt condiţii civilizate de muncă, dar sigur că sunt şi o serie de lucruri care trebuie să fie corectate şi îmbunătăţite. Dincolo de condiţiile de muncă am cerut îm mod expres ca românilor să le fie asigurat un minim de protecţie medicală în această perioadă de pandemie. Şi nu în ultimul rând, am avut discuţii aplicate solicitând, şi cred că aţi văzut declaraţiile ministrului Muncii de astăzi, ale domnului ministru Heil care au arătat efectele imediate ale discuţiilor pe care l-am avut atât în privinţa intensificării controalelor în ferme şi în general în activităţile în care lucrează muncitori sezonieri, inclusiv în domeniul industriei cărnii”, a afirmat Violeta Alexandru, la Realitatea Plus.

Aceasta a explicat faptul că autoritățile germane au luat o serie de măsuri care vor îmbunătății condițiile de muncă pentru muncitorii români sezonieri din ferme și din agricultură. Astfel, de la 1 ianuarie se elimină posibilitatea de a lucra prin subcontractori. Se va asigura un sistem electronic de evidenţa orelor de muncă astfel încât să se elimine orice neînţelegere pe acest subiect.

De asemenea, se va prevedea pentru angajatori obligativitatea de a se menţiona şi a informa autorităţile cu privire la condiţiile de asigurare a transportului şi a cazării, respectiv a condiţiilor de muncă.

 

Proteste le muncitorilor sezonieri în Germania

 

Amintim faptul că mai mulți muncitori sezonieri din Bornheim s-au revoltat încă de vineri împotriva condiţiilor de lucru şi de cazare. Potrivit unor informaţii peste 100 dintre ei, majoritatea români, au refuzat să muncească.

De asemenea, protestul muncitorilor sezonieri a continuat luni, când aproximativ 50 dintre ei de la firma Ritter din Bornheim, care lucrează la recoltarea sparanghelului, au manifestat împotriva condiţiilor de muncă şi de cazare. Poliţia a comunicat că demonstraţia lucrătorilor s-a desfăşurat paşnic.

În acest context, ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, a anunțat că legislația muncii din Germania va fi schimbată pentru a elimina toate aceste nereguli.

 

MAE: toți românii angajați la ferma din Bornheim și-au primit salariul

 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, joi seară, că toți românii angajați la ferma din Bornheim și-au primit salariul cuvenit. Printr-un comunicat de presă, Bucureștiul a precizat că, atât Ambasada României la Berlin, cât și Consulatul General al României la Bonn au efectuat demersuri pe lângă autoritățile federale germane pentru soluționarea cât mai rapidă a situației cetățenilor români.

De asemenea, reprezentanții diplomatici au contactat Asociația Fermierilor Germani pentru sprijin în vederea identificării unor locuri de muncă în cadrul altor ferme pentru persoanele care doresc continuarea activității în domeniul agricol, fiind identificate un număr de 120 locuri de muncă pentru persoanele în cauză.

Citeşte mai multe despre:   Violeta Alexandru,   Germania