Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ministrul Sănătății: În acest moment, în depozite avem 4.000 de flacoane de Remdesivir. Nu trebuie să vedem acest medicament ca pe elementul salvator. Nu avem un tratament specific pentru SARS-CoV-2

Ministrul Sănătății: În acest moment, în depozite avem 4.000 de flacoane de Remdesivir. Nu trebuie să vedem acest medicament ca pe elementul salvator. Nu avem un tratament specific pentru SARS-CoV-2

Un articol de: Elena Stanciu - 06 Oct 2020, 21:06
Ministrul Sănătății: În acest moment, în depozite avem 4.000 de flacoane de Remdesivir. Nu trebuie să vedem acest medicament ca pe elementul salvator. Nu avem un tratament specific pentru SARS-CoV-2 Eveniment

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că România mai are, în acest moment, în depozite 4.000 de flacoane de Remdesivir, unul dintre medicamentele incluse în schema de tratament pentru COVID-19. Tătaru precizează însă că acest medicament nu ar trebui privit ca o soluție salvatoare pentru infecția cu noul coronavirus, fiind vorba doar despre un antiviral administrat pacienților care luptă cu infecția. ”Nu avem un tratament specific pentru SARS-CoV-2”, a atras atenția ministrul Sănătății.

 

Nelu Tătaru spune că România dispune acum de 4.000 de flacoane de Remdesivir

 

”La începutul lunii iulie, noi am folosit în terapia cu Remdesivir 11.829 de flacoane, în acest moment, în depozite avem 4.000 de flacoane. Acest tratament cu Remdesvivir face parte din protocol, se adaugă la cel cu Hidroxiclorochină sau Kaletra, la diferite cazuri selectate, pe anumite criterii pe care medicul curant le acceptă pentru pacientul respectiv. Este un tratament care se dă pentru cinci zile, și președintele SUA a beneficiat de el tot pentru cinci zile, dar nu trebuie să-l vedem ca pe un panaceu universal, nu trebuie să-l vedem ca pe elementul salvator.

Avem protocoale de tratament în care merg toate aceste medicamente, avem vreo cinci antivirale care se dau în acest moment, dar trebuie să ne gândim că toate merg nu ca un tratament specific, merg ca un tratament off label care a fost, în decursul timpului, verificat din tot ce a însemnat clustere din țările care au trecut prin această boală și s-a văzut ameliorarea sau un efect pozitiv în tratamentul acestei boli. Nu avem un tratament specific pentru SARS-CoV-2, avem combinații de medicamente antivirale, de imunomodulatoare, de corticosterorizi, cum este și Dexametazona, avem anticoagulante pe care le folosim în diferite etape. Remdesivirul rămâne o alternativă în contextul în care este un antiviral și îl folosim împotriva unui virus”, a declarat ministrul Sănătății, în cadrul unei emisiuni la TVR.

 

Ministrul Sănătății: Nu avem un tratament specific pentru COVID-19

 

Întrebat dacă este îngrijoarat de faptul că în curând vor apărea și primele cazuri de gripă sezonieră, Nelu Tătaru a răspuns: ”Soluțiile sunt acelea în care pacientul respirator vine și beneficiază de un test comun și fiecare, pe patologia lui, va fi tratat în locații diferite”.

De asemenea, întrebat cât de grele i se par toamna aceasta și iarna care vine, ministrul a răspuns: „La fel de grele ca și toate aceste șapte luni de pandemie, dar, în același timp, mizăm pe un spirit civic și pe o obișnuință a concetățenilor noștri care și-au dat seama că nu este de glumă, care în această perioadă au avut pe cineva drag care a trecut prin boală sau, cu părere de rău, a avut și pe cineva drag care a pierdut lupta cu această boală. Haideți să ne uităm că sunt țări în Europa care au 12 mii sau 14 mii sau 16 mii de cazuri în 24 de ore și să ne gândim că un tratament specific nu este, nu avem un vaccin și rata imunizării în acest moment, după studiile noastre de seroprevalență, este doar de 4,6%. Luând lucrurile în serios, cu o zi care se micșorează, o socializare poate mai puțină ne va face să avem poate o transmitere în comunitate mai scăzută și un număr de cazuri mai mic și o presiune mai mică pe sistemul medical și niște locuri pentru a trata și pacienții non-COVID”.Sora ei tocmai se mutase în casă nouă, când a făcut o descoperire înfiorătoare în pivniță. „Să fugă imediat de acolo!” (FOTO)

Citeşte mai multe despre:   Nelu Tataru,   coronavirus,   COVID-19,   Remdesivir