Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Caz ȘOCANT în Mediaș: O minoră a fost răpită de pe stradă și exploatată sexual timp de mai multe zile

Caz ȘOCANT în Mediaș: O minoră a fost răpită de pe stradă și exploatată sexual timp de mai multe zile

Un articol de: B1.ro - 23 Oct 2018, 16:31
Eveniment

O fată din Mediaș, în vârstă de 15 ani, a fost răpită de pe stradă, în plină zi, de un bărbat și o femeie din Copșa Mică.

Astfel, din jurul datei de 14 august până la data de 28 august,minora ar fi sechestrată şi exploatată atât prin supunerea la anumite munci, cât şi sexual, prin obligarea la realizarea unor acte sexuale, prin constrângere, în vederea producerii, de cei doi, de materiale pornografice.

Adolescenta a fost luată cu forța de pe stradă, în timp ce fata se afla în zona Gării CFR Mediaș, și ar fi fost transportată contrar voinței sale la domiciliul răpitorilor din orașul Copșa Mică.

Pe 28 august, fata ar fi fugit și s-ar fi deplasat cu un autoturism din Copșa Mică până în municipiul Mediaș, unde bărbatul din Copșa Mică ar fi scos-o cu forța pe minoră din mașina în care se afla și ar fi transportat-o din nou la domiciliu. Între timp, adolescenta povestise cele petrecute șoferului cu care s-a deplasat în municipiul Mediaș, care a sesizat de urgență Poliția Municipiului Mediaș.

În urma plângerii, autoritățile au deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv lovire sau alte violențe.

În seara zilei de 28 august, polițiști din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale Copșa Mică, au reușit identificarea celor trei persoane, pe raza orașului Copșa Mică, minora fiind internată la Spitalul Municipal Mediaș, în vederea examinării medicale.

Luni, față de cele două persoane s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, iar, în cursul zilei de marți, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, scrie digi24.ro.

 

Citeşte mai multe despre:   Medias
 
 
 
Loading...