Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Mircea Beuran, adus vineri în fața judecătorilor. Chirurgul de la Spitalul Floreasca ar fi primit 10.000 de euro mită

Mircea Beuran, adus vineri în fața judecătorilor. Chirurgul de la Spitalul Floreasca ar fi primit 10.000 de euro mită

Un articol de: Redacția B1.ro - 14 Feb 2020, 09:07
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Chirurgul Mircea Beuran, șeful echipei de medici care a desfășurat operația de la Spitalul Clinic de Urgență București - în timpul căreia o femeie a fost curpinsă de flăcări, va fi adus vineri în fața judecătorilor de la Tribunalul București.

DNA anunța joi că Mircea Beuran a fost reținut timp 24 de ore pentru luare de mită. Potrivit procurorilor, în calitatea sa de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Mircea Beuran ar fi primit, la finalul anului 2018, suma de 10.000 euro pentru a propune în cadrul Universității scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către medicul de la care a primit banii. 

Este vorba despre un medic care are calitatea de martor în acest dosar. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.



Redăm, mai jos, comunicatul de presă al DNA: 

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 90/VIII/3 din data de 13 februarie 2020, privind efectuarea unor percheziții domiciliare în municipiul București, Biroul de Informare și relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a inculpatului:

BEURAN MIRCEA, care la data faptei îndeplinea funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.

Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 14 februarie 2020, inculpatul Beuran Mircea urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”.

Precizăm că, prezentul dosar s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a remis banii menționați mai sus, cu titlu de mită.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Citeşte mai multe despre:   Mircea Beuran
 
Loading...