Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Mircea Beuran: Numărul pacienților bolnavi de cancer este în creștere în România

Mircea Beuran: Numărul pacienților bolnavi de cancer este în creștere în România

Un articol de: - 15 Oct 2015, 17:01
Mircea Beuran: Numărul pacienților bolnavi de cancer este în creștere în România Eveniment
Numărul bolnavilor de cancer este în creștere în România, iar, de multe ori, aceste cazuri sunt depistate abia în stadiile 3 și 4, a declarat Mircea Beuran, președintele Societății Române de Chirurgie.

"Recrudescența cancerului în România este în creștere. Din nefericire, sesizăm stadialitatea mare — 3 și 4. Deja, sunt stadiile care au complicații ale bolii. În cancerologie terapia se efectuează după stadiul și tipul de celulă canceroasă. Depistarea cancerului înseamnă să ai în țară un sistem de screening, în care, periodic, după decada de vârstă în care te găsești, să ai o ritmicitate în a fi controlat. În felul acesta sistemul ar decanta cazuri complicate care înseamnă stadiul 3 și 4, care înseamnă internări, tratamente lungi, complexe, cheltuieli foarte mari pentru sistem. În cazurile de stadiul 0, 1, 2, în care această patologie este sesizată din timp, terapia are eficiență mai mare și costuri mai mici", a afirmat Mircea Beuran, potrivit Agerpres.

Acesta s-a mai referit și la rolul pe care medicul de familie ar trebui să îl aibă în depistarea din timp a cazurilor de cancer.

"Medicul de familie, cel care ține lucrurile în mână într-o populație, ar trebui să facă întâi o evaluare, vizavi de genetică, pentru că la unii cancerul este și la 20 de ani și la 30 de ani și la 40 de ani", a spus Beuran.

Totodată, el a mai vorbit și despre cât de important este un program național de screening.

"Trebuie să fie un program larg, pentru că avem această patologie oncologică, din nefericire de la copil până la vârstele cele mai înaintate", a declarat profesorul, care a mai precizat că numărul cazurilor de cancer este mai mare decât acum 15-20 de ani.

Referindu-se la factorii care pot provoca îmbolnăvirea, Mircea Beuran a vorbit despre toxicitate și poluare și a subliniat importanța pe care o are o alimentație echilibrată.

Mircea Beuran a precizat că printre afecțiunile benigne care netratate pot duce la afecțiuni maligne se numără boala de reflux gastro-esofagian, hernia hiatală, boala Beret, esofagitele de reflux care pot fi acide sau alcaline, gastritele care pot fi de alimentație, alcoolice, ale fumătorilor, dar și bolile de însoțire în cadrul hepatitelor cronice, cirozelor.

Formele de cancere la tineri sunt foarte grave întrucât au "o biologie" proprie vârstei "extrem de vie" și cu un prognostic foarte rău, a afirmat, la rândul său, Ștefan Georgescu, vicepreședintele Societății Române de Chirurgie.