Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Mircea Ionescu Quintus: Regina Ana a fost alături de Regele Mihai în toată viața lui zbuciumată, s-a comportat ca o adevărată regină și sper să fie un exemplu pentru membrii Casei Regale

Mircea Ionescu Quintus: Regina Ana a fost alături de Regele Mihai în toată viața lui zbuciumată, s-a comportat ca o adevărată regină și sper să fie un exemplu pentru membrii Casei Regale

Un articol de: - 01 Aug 2016, 17:01
Mircea Ionescu Quintus: Regina Ana a fost alături de Regele Mihai în toată viața lui zbuciumată, s-a comportat ca o adevărată regină și sper să fie un exemplu pentru membrii Casei Regale Foto: cotidianul.ro Eveniment

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, și-a exprimat regretul pentru moartea Reginei Ana.

"Eu am crescut în tinerețea mea sub regimul monarhic atât de binefăcător țării noastre. Am fost și sunt un plecat admirator al regelui Mihai și nu se poate să uit că regina Ana a fost alături de el în toată viața lui zbuciumată, s-a comportat ca o adevărată regină și sper să fie un exemplu pentru membrii Casei Regale și pentru noi toți românii care prețuim oamenii adevărați. Dumnezeu s-o odihnească și să-i dea tot Dumnezeu putere Regelui să reziste și la această grea încercare", a declarat Mircea Ionescu Quintus pentru Agerpres.

Regina Ana a României a murit, luni, la ora 13,45, la Spitalul din Morges, în Elveția. (Detalii AICI)

Potrivit unui comunicat al Casei Regale a României, "la căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din orașul Morges”.

Avocatul Casei Regale a României, Adrian Vasiliu, a anunțat luni că Regina Ana va fi înmormântată la Curtea de Argeş, cel mai probabil pe data de 13 august. (Detalii AICI)

Citeşte mai multe despre:   regina ana,   a murit