Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Monica Anisie, ministrul Educației: Pregătim simulări pentru Evaluarea Națională. Vom revizui modelul de subiecte / Tezele vor fi susținute conform unei programări făcute de școală

Monica Anisie, ministrul Educației: Pregătim simulări pentru Evaluarea Națională. Vom revizui modelul de subiecte / Tezele vor fi susținute conform unei programări făcute de școală

Un articol de: Ramona Zaharia - 09 Sep 2020, 08:21
Monica Anisie, ministrul Educației: Pregătim simulări pentru Evaluarea Națională. Vom revizui modelul de subiecte / Tezele vor fi susținute conform unei programări făcute de școală Foto: Inquam Photos / George Călin Eveniment

Elevii care pe 14 septembrie încep clasa a VIII-a vor susține simulări ale examenelor de Evaluare Națională 2021, unde în premieră vor fi date subiecte de tipul testărilor internaționale. Noile teste de antrenament vor fi publicate pe 1 octombrie, transmite EduPedu.ro.
 

Monica Anisie, ministrul Educației, despre Evaluarea Națională


 

„Pregătim un calendar de simulări pentru Evaluarea Națională”, a afirmat Monica Anisie, ministrul Educației, la Digi 24, unde a mai precizat că va revizui modelele de subiecte de la examenul de clasa a VIII-a publicate în vară, în special în ceea ce privește gradul de dificultate la proba de Limba Română, în contextul în care „au fost voci care au spus că este un grad de dificultate ridicat”.

„Vom păstra această structură (nouă de subiecte) pentru examenul național, dar vom veni în sprijinul elevilor și profesorilor cu noi modele de Evaluare Națională”, a subliniat Monica Anisie.

Ea a mai precizat că tezele școlare vor fi susținute conform unei programări făcute de școală.

„Aș recomanda ca acele festivități de deschidere a anului școlar să fie evitate, să nu îi mai expunem pe elevi și părinți. Le recomand să încerce să evite o astfel de festivitate, dar dacă doresc, atunci să o facă în spațiu deschis și cu un scaun pentru fiecare elev în parte, ca să se mențină distanța”, a mai adăugat ministrul Educației.

Cât despre posibilitatea elevilor de a mânca pachețelul, ea a explicat că „din partea Ministerului Sănătății nu sunt recomandări neapărat care să restricționeze în vreun fel posibilitatea copilului de a mânca la școală. E posibil acest lucru, dar păstrând niște măsuri de igienă. Poate mânca elevul (...), dar să se spele pe mâini înainte, să folosească șervețele și după ce termină să meargă să se spele pe mâini din nou”.            
 

Mai mulți profesori se tem că elevii îi vor înregistra la cursurile online


 

Ministrul Monica Anisie a mai spus, marți seară, că mai mulți profesori și-au manifestat îngrijorarea cu privire la faptul că elevii le pot înregistra și stoca orele predate online. Anisie a susținut că Ministerul și Autoritatea pentru Protejarea Datelor cu Caracter Personal vor lucra la un document comun „pentru a-i liniști pe colegi”.

„Au fost mai multe astfel de mesaje primite la Minister. De asta vreau să vă spun că, azi, colegii au avut o întânire cu reprezentanți de Autoritatea pentru Protejarea Datelor cu Caracter Personal. Vom veni cu un document comun pe care îl vom prezenta public, pentru a-i liniști pe colegii noștri sau pe părinți cu privire la protejarea datelor. Nu asta trebuie să-i sperie pe colegii mei profesori, din contră, trebuie să ne concentrăm pe predare, pe a discuta mult cu părinții. Aam recomandat asta, să discute profesorii cu părinții, cu elevii, să-i întrebe cum se simt, ce doresc, să le facă recomandări. Toți trebuie să punem umărul”, a mai declarat ministrul Monica Anisie, care a mai vorbit și despre sistemul hibrid de învățământ.

O femeie din Argeș a găsit 10.000 de lei într-o parcare și a crezut că poate să-i păstreze. După patru zile cineva i-a bătut la ușă

Citeşte mai multe despre:   Ministrul Educației, Monica Anisie