Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Motivarea în cazul lui Cristian Poteraș: Fostul edil putea coordona şi influenţa acţiunile complicilor săi, prin funcţia pe care o avea

Motivarea în cazul lui Cristian Poteraș: Fostul edil putea coordona şi influenţa acţiunile complicilor săi, prin funcţia pe care o avea

Un articol de: B1 TV - 11 Aug 2015, 08:30
Eveniment

A apărut motivarea judecătorilor care l-au condamnat pe fostul edil al sectorului 6, Cristian Poteraş, la 8 ani de închisoare, informează B1 TV.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti susţin că fostul primar putea coordona şi influenţa acţiunile complicilor săi, prin funcţia sa.

Poteraş a fost condamnat în luna mai pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a eliberat în mod ilegal mai multe titluri de proprietate pentru terenuri intravilane.

”Inculpatul Poteraş este cel care, în virtutea funcţiei deţinute, era în măsură să coordoneze şi să controleze şi putea direcţiona sau influenţa acţiunile celorlalţi inculpaţi. Având în vedere cuantumul prejudiciului cauzat şi responsabilitatea de care ar fi trebuit să dea dovadă inculpatul, Curtea apreciază că aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre mediu, faţă de limitele prevăzute de lege, satisface scopurile pedepsei şi principiului proporţionalităţii acesteia cu gravitatea infracţiunii săvârşite", se arată în motivarea instanţei cu privire la condamnarea fostului edil al sectorului 6, Cristian Poteraş, la 8 ani de închisoare.

Alături de edil au mai primit sentinţe alţi şase funcţionari publici.

"La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpaţilor, Curtea reţine pericolul social al infracţiunilor, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, natura şi gravitatea faptelor, consecinţele produse precum şi conduita inculpaţilor, care nu au recunoscut faptele comise", mai spun judecătorii în motivare.

Tot instanţa a dispus şi confiscarea a peste 20 de milioane de euro, bani obţinuţi din vânzarea unor terenuri în sectorul 6 al capitalei.

În urmă cu un an Cristian Poteraş a fost achitat în acelaşi dosar de Judecătoria sectorului 6.

Citeşte mai multe despre:   inchisoare,   Curtea de Apel Bucuresti,   abuz in serviciu
 
 
 
Loading...