Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Turiști dispăruți în Munții Făgăraș. Unul dintre ei a fost găsit mort

Turiști dispăruți în Munții Făgăraș. Unul dintre ei a fost găsit mort

Un articol de: B1.ro - 10 Apr 2018, 13:34
Foto: adevarul.ro Eveniment

UPDATE 20:05 Două cadavre presupuse a fi ale turiştilor din Iaşi, depistate.

Două cadavre presupuse a fi ale turiştilor din Iaşi au fost văzute din elicopterul care a survolat masivul Făgăraş.

UPDATE 18.30: Turistul localizat a fost găsit mort.

Ceilalți doi bărbați, tată și fiu, sunt de negăsit.

UPDATE 16.45: Un turist a fost localizat.

Trei turişti din Iaşi sunt căutați de trei zile în Masivul Făgăraş. 

Cele trei persoane, doi adulți de peste 60 de ani și un tânăr de 17 ani, au plecat pe munte acum 10 zile. Mai exact, ei au mers în expediție în zona Urlea. 

Abia vineri cei de la mănăstirea Breaza, unde erau cazaţi, şi-au dat seama că maşina cu care au venit este tot în parcare şi au dat alarma, informează Digi24. 

Turiștii sunt acum căutați de pompierii militari și salvatorii montani. Salvamontiştii au chemat un elicopter în ajutorul lor.

Ultimul semn dat de ei a fost săptămâna trecută. Atunci, unul dintre adulți i s-a plâns la telefon unui apropiat de condițiile dure din cauza vremii.

Oficialii comunei Lisa au declarat pentru digi24.ro că se ştia de această situaţie din 4 aprilie, dar soţia unuia dintre turiştii ieşeni a dat asigurări că cei trei sunt experimentaţi şi nu e nevoie să fie alertaţi salvamontiştii.

„S-a făcut o celulă de criză. Noi ştim de pe 4 aprilie, am anunţat autorităţile. Sâmbătă seara a fost o vreme urâtă. Din discuţiile avute sâmbătă cu soţia au zis ca sunt experimentaţi şi că se adăposteau din cauza vremii, dar nu ştiau unde sunt", a declarat primarul localităţii Lisa, Gheorghe Moga.

Citeşte mai multe despre:   Stiri Făgăraș