Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Nelu Tătaru: Am primit doar 46 de milioane din măștile pentru familiie defavorizate. Dacă nu ajung și restul în 15 zile, reziliem contractul. Firma interpretează într-un fel niște reguli (VIDEO)

Nelu Tătaru: Am primit doar 46 de milioane din măștile pentru familiie defavorizate. Dacă nu ajung și restul în 15 zile, reziliem contractul. Firma interpretează într-un fel niște reguli (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 04 Sep 2020, 15:07
Nelu Tătaru: Am primit doar 46 de milioane din măștile pentru familiie defavorizate. Dacă nu ajung și restul în 15 zile, reziliem contractul. Firma interpretează într-un fel niște reguli (VIDEO) Foto: Dan Amariei Eveniment

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, că 19 Direcții de Sănătate Publică din țară au pimit până acum puțin peste 46 de milioane de măști din cele 108 milioane destinate familiilor defavorizate. Acesta a precizat că firma care a câștigat licitația are la dispoziție 15 zile pentru a livra restul măștilor, altfel contractul va fi reziliat. Ministrul liberal al Sănătății a mai spus că reprezentanții companiei „interpretează într-un fel niște reguli” din contract. Nelu Tătaru a mai anunțat că a dispus efectuarea unei anchete interne în Minister, la Achiziții și la compartimentul Juridic, pentru a evalua acest contract. 

 

Nelu Tătaru, despre problemele cu livrarea măștilor pentru familiile defavorizate
 

„Încă din luna iunie, prin decizia Parlamentului, acele măști pentru familiile defavorizate au fost transferate de la Ministerul Muncii la Ministerul Sănătății. A început acea licitație, care a fost contestată și a durat 60 de zile. La trecerea perioadelor de contestație, 11 din cei 14 competitori care întruneau condițiile au încheiat contracte-cadru. 

Primul competitor care a câștigat în baza prețului și a timpului de livrare a avut la rândul lui alte contestații. Când a trecut această perioadă de contestații, a început și un grafic de livrare. 

Noi am notificat această firmă că nu a respectat nici acea constituire a garanției. Azi am făcut o nouă notificare că nu a respectat graficul de livrări. Avem un contract în care firma interpretează într-un fel niște reguli. 

Am dispus o anchetă internă în Minister, la Achiziții și la compartimentul Juridic, pentru a evalua acest contract. 19 DSP-uri din țară au primit până în acest moment 46.000.665 de măști, urmând ca, din notificarea noastră, conform contractului, următoarea perioadă de 15 zile să fie cea în care trebuie livrată cantitatea. Dacă nu, se reziliază contractul”, a declarat, vineri, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 ȘOC ÎN SHOWBIZ! JADOR a FURAT un ceas de 8.000 de euro dintr-un magazin. CE A URMAT, te va lăsa fără cuvinte

Masca de protecție e obligatorie din luna mai, dar măștile pentru familiile nevoiașe nu au ajuns nici acum
 

 

Din 15 mai, odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, masca de protecție a devenit obligatorie în România, în mijloacele de transport în comun, la locurile de muncă și în spațiile publice închise. Ulterior, aceasta a devenit obligatorie și în zonele aglomerate deschise din mai multe orașe.

Încă din 23 aprilie, pemierul Ludovic Orban declara, pentru B1 TV, că autoritățile vor găsi o soluție pentru a asigura gratuit aceste măști persoanelor sărace.

„Vom găsi o soluție pentru a permite achiziționarea de măști și de către persoanele vulnerabile, care au venituri mici, care se încadrează în prevederile Legii venitului minim garantat și pentru alte persoane, care nu au posibilitatea materială să-și achiziționeze”, declara Orban la acea vreme.

Întrebat dacă asta înseamnă că persoanele nevoiașe vor primi gratuit măștile din partea autorităților, șeful Guvernului a răspuns: „Cu siguranță. Vom defini categoriile și mecanismul de distribuire, posibil prin autoritățile locale, că ele știu care sunt personele vunerabile și au posibilitatea de a distribui aceste măști”.

Livrarea, însă, a fost întârziată de contestațiile depuse de firmele nemulțumite de rezultatul licitațiilor. Acum, guvernanții acuză firma câștigătoare că nu respectă termenii stabiliți în contract.