Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Nelu Tătaru: Suceava e cel mai mare focar de COVID-19 din România, dar încă nu avem în plan închiderea orașului. Am închist tot spitalul, am izolat personalul medical și contacții

Nelu Tătaru: Suceava e cel mai mare focar de COVID-19 din România, dar încă nu avem în plan închiderea orașului. Am închist tot spitalul, am izolat personalul medical și contacții

Un articol de: Vladimir Ionescu - 26 Mar 2020, 09:46
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, este de părere că Suceava s-a transformat în cel mai mare focar de coronavirus din România, dar a precizat că „încă” nu există niciun plan pentru închiderea orașului.

„Am închis total spitalul, am izolat tot ce însemna personal medical, am izolat tot ce a însemnat contacţi. Vom redeschide doar Unitatea de Primire a Urgenţelor, fără spital, în care să poată prelua, diagnostica şi dirija tot ce înseamnă caz non-Covid către celelalte specialităţi, că este Rădăuţi sau Fălticeni şi cazurile grave către iaşi. Am discutat, astăzi am fost şi la Botoşani să vedem şi acolo, deocamdată situație e stabilă, fără alte probleme. Au vreo două cazuri mai vechi de coronavirus, unul cel mai recent este de ieri care a fost dirijat spre Iaşi. Personalul în acest moment este pregătit, dar rămâne zona Sucevei care trebuie reevaluată atât epidimiologic, cât şi partea de personal medical, pe care am început să îl detaşăm de la Iaşi”, a afirmat Nelu Tătaru, la Antena 3, potrivit svnews.ro.

Declarația demnitarului vine pe fondul situației de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, unde, potrivit spuselor sale, 34 de medici și 49 de asistenți și cadre auxiliare au fost testați pozitiv pentru noul coronavirus.

Nelu Tătaru a arătat că în acest moment sunt 124 de bolnavi în clădirea nouă a Spitalului Judeţean, pentru care se așteaptă rezultatele testelor pentru coronavirus. „Cei care vor fi pozitivi vor trece pe boli infecţioase, cei care vor fi negativi şi nu mai au patologie acută vor fi dirijaţi către domiciliu, în izolare voluntară sub supraveghere, iar cei care sunt negativi și care încă au fenomene acute sunt dirijaţi către alte secţii, în alte spitale, tot în condiţii de izolare până la 14 zile pentru tratamentul bolii de bază”, a mai explicat Nelu Tătaru.

O echipă a Ministerului Sănătății condusă de secretarul de stat Nelu Tătaru a efectuat, marți, o primă evaluare a Spitalului Clinic Județean Suceava, pe fondul pandemiei de COVID-19, arată un comunicat de presă al instituției guvernamentale.

Astfel, echipa ministerului a decis ca, începând de miercuri, Spitalul Clinic Județean Suceava să fie închis pentru 48 de ore, timp în care să fie realizate procedurile de dezinfecție.

Tot miercuri a început și transferarea celor 124 de pacienți care se mai aflau internați în spital în alte unități sanitare, după cum urmează:

-           Pacienții confirmați pozitiv la COVID 19 vor fi repartizați la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava care se află într-o clădire pavilionară separată. Această clinică are 248 paturi, din care în prezent sunt ocupate 108.

-           Pacienții confirmați negativ la COVID 19 care nu reprezintă urgențe își vor continua tratamentul izolați la domiciliu sub supravegherea medicului de familie

-           Pacienții care sunt confirmați negativ și reprezintă urgențe medicale care necesită tratament într-o unitate sanitară vor fi transferați în spitale din județul Iași, în funcție de patologie.

Potrivit aceluiași comunicat, în 48 de ore se estimează deschiderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Suceava, care este supusă procesului de dezinfecție. UPU va începe să funcționeze din nou cu personal medical transferat din clinicile medicale din Iași, clinicile private din Suceava, precum și personal din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Suceava.

 

Citeşte mai multe despre:   COVID-19,   Stiri Suceava