Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Nicuşor Dan anunţă că a semnat contractul cu Astra Arad pentru furnizarea a 100 de tramvaie. Primul prototip va fi livrat în august 2022 (VIDEO)

Nicuşor Dan anunţă că a semnat contractul cu Astra Arad pentru furnizarea a 100 de tramvaie. Primul prototip va fi livrat în august 2022 (VIDEO)

Un articol de: George Lupu - 11 Mai 2021, 14:53
Nicuşor Dan anunţă că a semnat contractul cu Astra Arad pentru furnizarea a 100 de tramvaie. Primul prototip va fi livrat în august 2022 (VIDEO) Eveniment

Nicușor Dan a anunțat că Primăria Capitalei a semnat contractul cu Astra Arad pentru furnizarea a 100 de tramvaie, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, din bani europeni.

Potrivit edilului, tramvaiele ar urma să fie livrate începând cu august 2022. Atunci ar urma să fie livrat primul tramvai, urmând să fie furnizate câte patru tramvaie în fiecare lună.

"Un cuvânt despre fosta administraţie, dacă nu s-ar fi încăpăţânat să insiste să dea în mod nelegal acest contract unei firme turceşti şi ştiţi că s-a pronunţat şi CNSC-ul, s-a pronunţat şi Curtea de Apel Bucureşti, am fi avut aceste tramvaie începând cu vara anului 2020", a mai spus Nicuşor Dan.

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru achiziționarea celor 100 de tramvaie în decembrie 2018. Pe 6 noiembrie 2019, Primaria Bucuresti a anuntat câștigătorul licitației, turcii de la DURMAZLAR MAKINE SANAYI VE TICARET A.S., în defavoarea Astra Vagoane.

Astra Vagoane a contestat rezultatul, iar pe 1 decembrie 2019 - CNSC obliga Primăria Bucuresti să reevalueze ofertele.

Primăria Capitalei a contestat imediat la Curtea de Apel decizia CNSC. Curtea de Apel București a decis, la finalul lunii iulie 2020, respingerea definitivă a contestației Primăriei București și desemnarea societății Astra Vagoane Călători, asociată cu o companie chineză, drept câștigătoare.

 

Scandalul politic al momentului! A ieşit mizeria de sub preş? Gabriela Firea, ameninţată cu moartea de Liviu Dragnea!

Citeşte mai multe despre:   Primaria Capitalei,   Nicusor Dan