Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Noi pași pentru implementarea certificatului verde în UE. Nu va fi un pașaport care să garanteze mobilitatea, spun statele membre, care sunt gata să demareze negocierile în Parlamentul European

Noi pași pentru implementarea certificatului verde în UE. Nu va fi un pașaport care să garanteze mobilitatea, spun statele membre, care sunt gata să demareze negocierile în Parlamentul European

Un articol de: Vladimir Ionescu - 14 Apr 2021, 16:28
Noi pași pentru implementarea certificatului verde în UE. Nu va fi un pașaport care să garanteze mobilitatea, spun statele membre, care sunt gata să demareze negocierile în Parlamentul European Foto: Yousel Alfuhigi (Unsplash.com) Eveniment

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un consens pentru a demara negocierile privind certificatul verde în Parlamentul European, astfel încât acesta să devină operativ chiar din această vară. Pentru a evidenția principiul nediscriminării, partea operativă a reglementării principale prevede în mod explicit că deținerea acestui nou instrument „nu este o condiție prealabilă pentru a exercita dreptul la libera circulație”, se arată într-un document la care a avut acces agenția EFE, potrivit Agerpres.

Statele UE au ajuns la un consens pentru demararea negocierilor privind certificatul verde în Parlamentul European. Certificatul nu va fi un pașaport care să garanteze mobilitatea în UE

 

„În mai puţin de o lună Consiliul a ajuns la o poziţie comună pentru negocierile din Parlament", a anunţat preşedinţia portugheză a Consiliului UE, după reuniunea ambasadorilor Celor 27 în faţa instituţiilor, care a avut loc miercuri dimineaţă.

În esență, certificatul european de vaccinare împotriva COVID-19, pe care îl pregătesc instituțiile UE și care ar putea deveni operațional din iunie 2021, nu va fi un pașaport care să permită automat cetățenilor să își recupereze libertatea de mișcare la nivelul blocului comunitar.

„Pentru a evidenţia principiul nediscriminării, în special faţă de persoanele nevaccinate, partea operativă a reglementării principale prevede explicit că deţinerea unui 'Certificat Verde Digital' nu este o condiţie prealabilă pentru a exercita dreptul la libera circulaţie”, se arată în textul aprobat de statele membre.

Reglementarea aprobată de Consiliu și care a pornit de la o idee lansată de Grecia, în debutul lui 2021, pentru a relansa sectorul turistic în această vară, se bazează pe propunerea Comisiei Europene și depinde acum de negocierile din Parlamentul European. Ar urma să intre în vigoare la șase săptămâni de la momentul adoptării, mai exact în iunie.

Conform textului provizoriu, certificatul va fi gratuit, în format electronic sau pe hârtie, și va fi disponibilă atât în engleză, cât și în limba oficială a țării emitente. Noul instrument va avea „o perioadă de aplicare de 12 luni şi va depinde de un raport al Comisiei după cel târziu trei luni de la finalizarea aplicării reglementării principale, precum şi de o posibilă suspendare sau prelungire prin procedura legislativă obişnuită”.

Concret, documentul va arată, după caz, dacă deținătorul s-a vaccinat împotriva COVID-19, dacă a trecut prin boală și a dezvoltat anticorpi, respectiv dacă a efectuat un test PCR cu rezultat negativ. Certificatul va fi valabil doar pentru vaccinarea cu seruri aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului.

Propunerea dă clar de înțeles că certificatul este menit „să faciliteze mobilitatea între țări”. Acesta nu este un pașaport.

Totodată, se reiterează că statele membre pot să restricționeze mobilitatea cetățenilor din motive de siguranță sanitară și că „orice măsură care se adoptă nu poate fi extinsă dincolo de ceea ce este strict necesar pentru a salvgarda sănătatea publică”.Gata, e oficial! Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea

Citeşte mai multe despre:   certificat verde digital,   pandemie de coronavirus,   UE