Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Noul ambasador al SUA s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel (FOTO)

Noul ambasador al SUA s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel (FOTO)

Un articol de: B1.ro - 19 Dec 2019, 18:16
Noul ambasador al SUA s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel (FOTO) Galerie foto (3) Eveniment

Noul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, s-a întâlnit, joi, cu Patriarhul Daniel, la Reşedinţa patriarhală,

Zuckerman, român la origine, a subliniat faptul că se bucură foarte mult de onoarea de a-și desfăşura misiunea diplomatică în România, țara în care s-a născut și a exprimat dorința cultivării unor relații strânse cu Patriarhia Română, apreciind rolul social-filantropic și cultural al Bisericii Ortodoxe în societatea românească.

GALERIE FOTO

Excelența Sa a menționat ca o prioritate a mandatului său combaterea traficului de persoane. În acest context, Părintele Patriarh Daniel a subliniat că acesta constituie o formă de sclavie modernă și de profundă degradare a persoanei umane ca „făptură a lui Dumnezeu”.

În continuare, ambasadorul SUA a apreciat realist situația actuală a societății românești, exprimându-și speranța că vor putea fi identificate soluții de diminuare a fenomenului emigrației, a corupției și a abandonului școlar, potrivit basilica.ro

Patriarhul României a amintit de cele peste opt sute de instituţii şi proiecte sociale derulate de Biserica Ortodoxă Română, de taberele școlare organizate în Patriarhia Română, de care au beneficiat aproximativ 30.000 de elevi, precum și de programe  de prevenire şi reducere a abandonului şcolar.

În timpul întrevederii, a fost subliniată și importanţa majoră a cultivării valorilor naționale și a libertății de exprimare religioasă.

Părintele Patriarh Daniel i-a mulţumit înaltului oaspete pentru relaţiile foarte bune dintre cele două state, România şi Statele Unite ale Americii, şi a evidențiat tradiția social-filantropică cultivată exemplar de poporul american. De asemenea, Preafericirea Sa a menţionat că una dintre prioritățile Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani a fost intensificarea  acțiunilor caritative și educative, amintind faptul că la 30 de ani de la căderea regimului comunist darul libertății trebuie armonizat cu responsabilitatea de a face binele prin solidarizarea cu cei săraci și nevoiași.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a felicitat pe noul ambasador al SUA pentru preluarea misiunii sale diplomatice în România, apreciind că vizita Excelenței Sale nu a fost doar una protocolară, ci și una desfășurată într-o atmosferă de sinceră cordialitate.După 9 ani de căsnicie, au găsit un cadou nedesfăcut. Este IREAL ce au descoperit. Totul s-a schimbat din acel moment

De profesie avocat, Adrian Zuckerman a emigrat din România când avea 10 ani și vorbește fluent limba română.

Înainte să fie confirmat de Senatul SUA în această funcție, pe durata audierilor din Comisia americană pentru relaţii externe, Adrian Zuckerman a declarat că România trebuie să ducă mai departe lupta anticorupţie. Diplomatul a mai subliniat că aceasta și independenţa justiţiei sunt vitale pentru prosperitatea şi securitatea pe termen lung.

Citeşte mai multe despre:   Adrian Zuckerman,   Preafericitul Daniel