Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment The New York Times critică justiția din România: Lupta anti-corupție, în pericol după ordinul de demitere al șefei DNA

The New York Times critică justiția din România: Lupta anti-corupție, în pericol după ordinul de demitere al șefei DNA

Un articol de: B1.ro - 18 Iun 2018, 10:36
The New York Times critică justiția din România: Lupta anti-corupție, în pericol după ordinul de demitere al șefei DNA Eveniment

Cotidianul american The New York Times a criticat felul în care este aplicată justiția în România și a atras un semnal de alarmă susținând că lupta anti-corupție este în pericol după ordinul de demitere al șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

De asemenea, Marc Santora și Kit Gillet, autorii analizei publicate în ziar, consideră că discursul liderilor PSD de la mitingul din București este asemănător cu cel al lui Trump atunci când ataca investigatorii FBI, făcând referire la momentul în care Liviu Pleșoianu a precizat în engleză: "Îl salutăm pe Donald Trump și lupta sa împotriva statului paralel!", informează ziare.com.

Astfel, cotidianul specifică faptul că PSD folosește tactici comune în Europa de Est precum promovarea teoriilor conspirației, atacuri la adresa omului de afaceri George Soroș și portretizarea criticilor sistemului drept simple „marionete" ale unui stat paralel.

Experții în drept menționează că prin înlăturarea Laurei Codruta Kovesi, „practic au fost eliminate procedurile care asigurau independența procurorilor și judecătorilor față de presiunea politică", totul fiind posibil din cauza Constituției adoptate în 1991, atunci când amintirile din perioada comunistă erau încă proaspete.

Autorii conchid analiza amintind că „șpaga, la fel ca taxele și moartea, era un aspect normal al vieții în anii '90, însă situația s-a schimbat la începutul anilor 2000” când a fost necesară lupta anti-corupție și înființarea DNA, pentru aderarea la NATO și UE.

Curtea Constituțională a decis, cu majoritate de voturi, ca există un conflict instituțional între Executiv și Președinție, după ce Klaus Iohannis a refuzat să o revoce pe Laura Kovesi.

Citeşte mai multe despre:   The New York Times,   Marc Santora,   Laura Codruţa Kovesi,   DNA,   Donald Trump