Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment O autospecială de poliție, cu doi agenți și un reținut înăuntru, a fost lovită de o mașină lângă Blaj. Autoturismul intrase pe contrasens, după ce a derapat

O autospecială de poliție, cu doi agenți și un reținut înăuntru, a fost lovită de o mașină lângă Blaj. Autoturismul intrase pe contrasens, după ce a derapat

Un articol de: Redacția B1.ro - 22 Ian 2020, 11:55
Eveniment

Un autoturism, care intrase pe contrasens după ce a derapat, a lovit o autospecială de poliție, în care se aflau doi polițiști și o persoană reținută, miercuri, pe DN 14B, între municipiul Blaj și localitatea Crăciunelul de Jos, transmite Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan, a declarat că, din primele cercetări, şoferul unui autoturism ar fi pătruns pe contrasens, într-o curbă la dreapta, intrând în coliziune cu o autospecială de poliţie care se îndrepta spre Blaj.

Sursa citată a precizat că în autospecială se aflau doi poliţişti şi un bărbat, reţinut, care era condus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj, în vederea unor audieri.

În urma accidentului, şoferul autoturismului şi persoana reţinută au suferit leziuni uşoare. Ei au fost transportaţi la spitalul din Blaj.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.