Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment O bombă cu focos activ a fost găsită lângă calea ferată Arad-București: Circulația trenurilor nu a fost afectată

O bombă cu focos activ a fost găsită lângă calea ferată Arad-București: Circulația trenurilor nu a fost afectată

Un articol de: -
Eveniment
O bombă veche, cu focos activ, a fost găsită, șuni, lângă calea ferată Arad-București, de pe coridorul IV pan-european, în apropiere de municipiul Arad, relatează Mediafax.

Intervenția pirotehniștilor a durat trei ore, fără a fi afectată, însă, circulația trenurilor.

Bomba a fost descoperită în timpul unor lucrări la calea ferată, ân spropiere de stația Glogovăț de către muncitori, aceștia sunând la numărul unic de urgență 112.

"A fost descoperită o bombă de aruncător, calibrul 82, cel mai probabil provenind din al doilea război mondial. Proiectilul era plasat sub terasamentul căii ferate şi a fost aplicată o procedură specială de ridicare, care a durat trei ore", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.

În timpul operațiunilor desfășurate de pirotehniști, zona a fost izolată pe o rază de 200 metri.

"Operaţiunea s-a dovedit a fi periculoasă, deoarece, faţă de alte proiectile găsite în ultima perioadă, acesta prezenta un risc ridicat de explozie, bomba fiind armată, iar învelişul focosului dezvelit şi se vedea cuiul percutor", a explicat Pleşca.

Pirotehniștii au transportat proiectilul într-un depozit, acesta urmând să fie detonat într-un poligon special.

 
 
 
Loading...