Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment O combinaţie naturală mai EFICIENTĂ decât VIAGRA. Chiar şi femeile o pot consuma

O combinaţie naturală mai EFICIENTĂ decât VIAGRA. Chiar şi femeile o pot consuma

Un articol de: - 22 Mar 2018, 15:44
Eveniment

Puţine persoane ştiu că există o combinaţie naturală mai eficientă decât medicamentul Viagra, pe care atât bărbaţii, cât şi femeile o pot consuma pentru creşterea libidoului.

Viagra, ca şi celelalte medicamente similare, sunt concepute doar pentru creșterea fluxului sanguin la nivelul organelor genitale masculine, fără a  îmbunătăți apetitul sexual, informează secretele.com.

Combinaţia care dă rezultate imediate conţine: ¼ de rodie, 200 de grame de miere polifloră şi 5-6 lingurițe de semințe de pin.

Aceasta se prepară imediat prin scoaterea bobițelor de rodie, punerea lor într-un borcan, adăugarea semințelor de pin, iar la final se toarnă mierea peste ele, se amestecă puțin și se ține preparatul la frigider.

Se consumă înainte de masa de seară, câte o lingură, iar pentru un efect de lungă durată, se dublează doza.
 

Citeşte mai multe despre:   combinatie,   Viagra,   rodie,   miere
 
 
 
Loading...