Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment O localitate din Brăila are cei mai mulţi rău-platnici din România. Cum au ajuns 77% din locuitori să nu-şi plătească taxele şi impozitele

O localitate din Brăila are cei mai mulţi rău-platnici din România. Cum au ajuns 77% din locuitori să nu-şi plătească taxele şi impozitele

Un articol de: B1.ro - 13 Mar 2018, 17:12
Foto: MDpress Eveniment

Localitatea brăileană Ianca are cei mai mulți rău-platnici din România. Trei sferturi dintre contribuabili nu şi-au plătit impozitele şi au ajuns în faza executării silite, informează Adevărul.

Curtea de Conturi a constatat că 7.727 dintre cei 10.049 de locuitori ai oraşului (77% din populație) aveau în iunie 2017 restanţe în plata impozitelor şi taxelor locale aferente anilor 2014-2016, suma totală datorată de aceştia fiind de peste 1,8 milioane de euro. În cazul a 5.341 de contribuabili persoane fizice şi juridice trebuie instituit sechestru asupra bunurilor în vederea recuperării unor datorii care se ridică la 6.284.941 lei (aproape 1,4 milioane de euro). 

Social-democratul Fănel George Chiriţă este primar în Ianca de aproape 14 ani. El crede că există o greșeală în raportul Curții de Conturi: ”Noi avem un grad de încasare de peste 60%, nu avem probleme de acest fel. Cred că este o greşeală acolo, în acte. S-o fi pus vreo virgulă greşit. Nu se poate să existe aşa de mulţi datornici şi datorii”. Recunoaște că sunt foarte multe somaţii şi documente de executare silită a rău-platnicilor, dar ”în niciun caz nu sunt milioane de euro de recuperat”.

Mai mult de jumătate dintre locuitorii urbei încă au veceul în fundul curţii. Totuși, la Ianca se organizează an de an spectacole grandioase de zilele oraşului, la care participă toţi liderii PSD, mai precizează Adevărul.

Citeşte mai multe despre:   Ianca,   Brăila
 
 
 
Loading...