Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Opera Naţională Bucureşti anunță suspendarea mai multor spectacole după ce Capitala a reintrat în scenariul roșu

Opera Naţională Bucureşti anunță suspendarea mai multor spectacole după ce Capitala a reintrat în scenariul roșu

Un articol de: George Lupu - 05 Mar 2021, 16:01
Opera Naţională Bucureşti anunță suspendarea mai multor spectacole după ce Capitala a reintrat în scenariul roșu Sursa Foto: Facebook Eveniment

Având în vedere intrarea Capitalei în scenariul roșu din punct de vedere epidemiologic,  Opera Naţională Bucureşti anunţă că spectacolele „Astor Piazzolla 100”, „La Boheme”, „Concert de Ziua Femeii”, „Tosca” şi „Carmina Burana”, programate în datele de 5, 6, 8, 11, 13 şi 14 martie, se suspendă.

 

Opera Națională suspendă mai multe spectacole

 

„Ne pare rău pentru situaţia actuală, artiştii Operei Naţionale Bucureşti au primit cu entuziasm şi emoţie reîntoarcerea în Sala Mare de spectacole şi reîntâlnirea cu publicul atât de drag lor. Cu toate acestea, cu speranţă în gând, prima scenă lirică a ţării se conformează cu stricteţe tuturor regulilor şi măsurilor impuse de autorităţi în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei COVID-19. Opera Naţională Bucureşti va comunica la o dată ulterioară reluarea spectacolelor cu public, ţinând cont de hotărârile Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la evoluţia pandemiei pe raza Capitalei”, este mesajul transmis de Opera Națională.

Spectatorii care au achiziţionat bilete de la Casa de bilete şi nu doresc transformarea acestora în vouchere sunt rugaţi să se prezinte la sediul ONB pentru restituirea contravalorii acestora în format fizic.

Programul Casei de bilete este de luni până vineri, între orele 10,00 – 13,00 / 14,00 – 19,00, cu excepţia zilei de 8 martie, când casa va fi închisă. În ceea ce priveşte restituirea contravalorii biletelor achiziţionate online, rambursarea se va face doar la cerere, în baza unei solicitări scrise şi înaintate pe adresa de e-mail bilete@operanb.ro, în contul din care s-a făcut achiziţia, în termen de 28 de zile de la data depunerii solicitării, precizează instituţia, vineri, pe pagina sa de Facebook.

 

Capitala a reintrat în scenariul roșu

 

Rămân 5 județe ale României în scenariul roșu și încă două se apropie de pragul de 3.00. Capitala a intrat în scenariul potrivit căruia se închid școlile și restaurantele, respectiv sălile de spectacol după ce joi, rata de infectare era de 2.79. Față de ziua precedentă, numărul de județe aflate în cel mai aspru scenariu a rămas același, după ce în Maramureș a scăzut rata de infectare. Liviu Dragnea, ELIBERAT din închisoare? Vestea pe care o aștepta fostul șef al PSD

Timiș este lider în topul județelor „roșii", cu o rată de infectare de 5.50 la mie, urmat de Cluj  - 3.60, Ilfov - 3.31, Brașov - 3.25 și București - 3.05, informează GCS, în raportul din data de 5 martie 2021. Maramureș - 2.98 rata de infectare și Hunedoara - 2.70 se află, de asemenea, aproape de pragul de 3.00. 

 În ceea ce privește școlile, în scenariul roșu „continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și copiii de ciclul primar”, a declarat președintele Klaus Iohannis.  Deciziile trebuie luate de Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.

Citeşte mai multe despre:   Opera Nationala Bucuresti,   bilant covid-19