Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cele două Ordonanțe de Urgență ale lui Tudorel Toader, printre care cea de modificare a legilor justiției, au fost publicate în Monitorul Oficial 

Cele două Ordonanțe de Urgență ale lui Tudorel Toader, printre care cea de modificare a legilor justiției, au fost publicate în Monitorul Oficial 

Un articol de: B1.ro - 20 Feb 2019, 22:22
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Cele două Ordonanțe de Urgemță adoptate marți în ședința de Guvern și anunțate apoi de ministrul Justiției, Tudorel Toader, au fost publicate miercuri seară în Monitorul Oficial. Una dintre ele se referă la înființarea Parchetului European, iar cea de-a doua aduce o serie de modificări la legile justiției. 

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, marți, la finalul ședinței de Guvern o ordonanță prin care subjugă practic justiția din România. Astfel, președintele României și CSM vor avea un rol mai mult decorativ în procedurile de numire a procurorilor șefi.

Ministrul vrea să înceteze delegările din fruntea Parchetelor. 

”Există o modificare importantă referitoare la funcțiile de rang înalt din Ministerul Public - procuror general, procuror șef DNA, funcții care potrivit legii anterioare se prevede mandat fix de 3 ani, care poate fi reînvestit. Ce aduce nou OUG - aceste funcții de rang înalt unde procedura se inițiază de ministrul Justiției nu pot fi delegate. Ele trebuie ocupate numai prin procedura prevăzută de lege”, a anunțat, marți, ministrul Justiției. 

Tudorel Toader vrea ca la șefia marilor parchete să poată fi propuși și judecători care au fost procurori. Într-o astfel de situație ar fi Alina Ghica, vicepreședintele Curții de Apel București, cea care a anulat completurile de cinci judecători de la Înalta Curte și o parte din prejudiciul din dosarul Tel Drum. Pe de altă parte, aceeaşi procedură se va aplica şi pentru Parchetul General, dar şi pentru DIICOT.

”A doua modificare, emiterea avizului consultativ. Azi competența revine secției de procurori a CSM. Dat fiind că pe viitor, în baza OUG, pot candida și procurori foști judecători se schimbă competența de la secția de procurori la plenul CSM”, a mai spus Toader. 

Explicația pentru această modificare este simplă. Spre deosebire de secția de procurori, plenul CSM este dominat de magistrati pro-PSD, cum este și presedintele instituției, Lia Savonea.

Toader a limitat și perioada interimatelor la șefia Parchetelor.

”Avem la finalul ordonanței o normă tranzitorie care spune că cei delegați astazi rămân în funcție 45 de zile, dar în 45 de zile ele trebuie ocupate în condițiile legii”, a explicat ministrul Justiției. 

Mandatul actualului procuror general Augustin Lazăr expiră în luna aprilie. Acesta nu va mai putea fi delegat pe aceeași funcție ca interimar timp de șase luni deorece ordonanța lui Toader interzice acest lucru în cazul parchetelor unde numirea se face de către președintele țării.

Ordonanța a fost adoptată în mare secret, n-a fost anunțată oficial pe ordinea de zi a ședinței de Guvern și nici de premierul Viorica Dăncilă în cadrul ședinței. Proiectul de OUG a fost transmis luni seară la CSM, care nu a anunțat dacă a acordat vreun aviz.

În urma modificărilor, Toader blochează posibilitatea ca procurorul general să infirme actele de urmărire penală ale procurorilor din secția specială. Asta deși o decizie a CCR de anul trecut stabilește clar că secția specială nu este o structură autonomă.
 

Citeşte mai multe despre:   Tudorel Toader
 
 
 
Loading...