Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment OUG privind tratarea asimptomaticilor COVID-19, contestată de medicii de familie / „În relaţie directă cu pacienţii şi cu boala, cunoaştem realităţile sistemului mult mai bine decât le cunosc politicienii”

OUG privind tratarea asimptomaticilor COVID-19, contestată de medicii de familie / „În relaţie directă cu pacienţii şi cu boala, cunoaştem realităţile sistemului mult mai bine decât le cunosc politicienii”

Un articol de: Andrei Ștefan - 26 Oct 2020, 07:27
OUG privind tratarea asimptomaticilor COVID-19, contestată de medicii de familie / „În relaţie directă cu pacienţii şi cu boala, cunoaştem realităţile sistemului mult mai bine decât le cunosc politicienii” Foto: Hepta Eveniment

Societatea Națională de Medicina Familiei se declară nemulțumită de decizia Guvernului privind OUG 180/2020, prin care bolnavii de coronavirus asimptomatici sau cu simptome ușoare vor fi tratați la domiciliu de către medicii de familie.

 

Medicii de familie, nemulțumiți de OUG privind tratarea asimptomaticilor COVID-19

 

SNMF spune că bolnavii rămân la domiciliu, fără o evaluare inițială prin investigații de laborator sau imagistice, dar și că noua OUG nu are nicio prevedere care să clarifice procedurile de testare și de îngrijire, de atitudine în fața pacientului asimptomatic sau cel care refuză testarea.

SNMF constată cu indignare că există o nouă «tradiţie», cel puţin imorală dacă nu şi ilegală, cea a emiterii de acte normative care privesc sistemul medical (medici şi pacienţi) fără consultare cu practicienii sau cu reprezentanţii pacienţilor. În acest context se încadrează şi recenta OUG 180/2020 care prevede că bolnavii COVID-19 asimptomatici sau cu forme uşoare de boală rămân la domiciliu, fără o evaluare iniţială prin investigaţii de laborator sau imagistice.

Actul normativ utilizează noţiuni punitive şi imperative ca «penalizare» sau «obligaţie» – ilegala, de altfel – şi nu stipulează nimic care să clarifice proceduri de testare şi de îngrijire, de atitudine în faţa pacientului asimptomatic cu comorbidităţi semnificative sau a pacientului care refuză testarea. Singurii vinovaţi pentru tot ce s-ar putea petrece vor fi medicul şi eventual pacientul”, se arată într-un comunicat de presă al SNMF, ce susține că această OUG este o dovadă a lipsei de considerație față de un sfert din medicii din România și pacienții lor.

„Astăzi, într-o reală dar nedeclarată oficial stare de urgenţă, fapt atestat de de numărul zilnic de cazuri noi, acest act normativ, aproape fără conţinut, reprezintă dovada lipsei de consideraţie faţă de un sfert dintre medicii din România şi pacienţii lor. Ignoraţi voit de autorităţi în ultima jumătate de an, medicii de familie sunt redescoperiţi doar pentru a fi împovăraţi cu noi responsabilităţi birocratice şi pedepse atunci când sistemul nu mai face faţă.

Înrobirea medicilor de familie cu contracte obligatorii şi pedepse nu va salva nici sistemul şi nici vieţi omeneşti. Ba dimpotrivă! Vrem să asigurăm populaţia că noi, medicii de familie, la fel ca toţi ceilalţi profesionişti din sănătate, vom fi în continuare alături de toţi pacienţii noştri şi îi vom îngriji cu toate resursele şi capacitatea noastră, aşa cum am făcut de la începutul pandemiei”, mai susțin mediici de familie.

„Vom utiliza consultaţia la distanţă şi vom îngriji astfel pacienţii cu COVID-19 fără a pune în pericol pe ceilalţi pacienţi neinfectaţi cu SARS CoV-2 şi care în continuare au nevoie de ajutorul nostru, mai ales în contextul actual al reducerii semnificative a accesului la alte servicii medicale. Pentru că da, atât cei infectati şi contactii lor cât şi contactii contacţilor sau cei care au auzit de SARS-CoV-2 doar la televizor au nevoie de noi!S-a ascuns sub pat ca să-i facă o surpriză iubitului. El a intrat în cameră, iar ea, de pe parchet, a trăit şocul cel mare

Vom găsi soluţii pe care decidenţii încă nu le-au identificat pentru ca în relaţie directă cu pacienţii şi cu boala, cunoaştem realităţile sistemului mult mai bine decât le cunosc politicienii şi funcţionarii din birouri şi vom continua sa ne îndeplinim menirea, protejarea pacientului şi a comunităţii. Aşa am făcut şi atunci când s-a hotărât, împotriva tuturor semnalelor noastre şi a evidentelor nonsensuri, reintroducerea cardului de sănătate! Avem nevoie de resurse suplimentare dar avem nevoie, mai ales, de respect şi colaborare din partea autoritatilor!”, a concluzionat comunicatul emis de SNMF.

 

Ionel Dancă: Implicarea medicilor de familie, un act esențial pentru a ajuta la reducerea presiunii pe sistemul medical

 

Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, a fost cel care a anunțat adoptarea OUG prin care pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie, urmând ca pentru acest serviciu medicii de familie să primească 105 lei pentru un pacient

„A fost adoptată o ordonanţă de urgenţă în ceea ce priveşte tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 asimptomatici sau cu forme uşoare. În această privinţă au fost reglementate procedurile de monitorizare a acestor pacienţi de către medicii de familie, astfel încât să fie redusă presiunea pe sistemul sanitar de urgenţă şi, în acelaşi timp, să fie implicată această zonă de servicii furnizate de medicii de familie în sprijinul pacienţilor şi în vederea efectuării acelor tratamente şi furnizării asistenţei medicale necesare acestor pacienţi. Practic, pacienţii infectaţi cu coronavirus, pacienţii asimptomatici vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie, iar, în această privinţă, medicii de familie vor avea posibilitatea, potrivit acestei ordonanţe de urgenţă, să deconteze aceste prestaţii medicale în sumă de 105 lei pe caz din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate", a menționat Ionel Dancă.

Acesta a mai subliniat că „implicarea medicilor de familie este un act esențial pentru a ajuta la reducerea presiunii pe sistemul medical, pe sistemul medical de urgență și în acest sens Guvernul face un apel către toți medicii de familie să fie alături de toți colegii din sistemul medical în acest efort comun de limitare a răspândirii infecțiilor cu coronavirus și să ajute în special în ceea ce privește această zonă a pacienților asimptomatici sau cu forme ușoare, astfel încât pacienții să nu mai fie nevoiți – cei asimptomatici – să meargă la spitale pentru a face acele servicii medicale de radiografie și pentru a primi certificatele medicale care să ateste infectarea lor cu coronavirus și perioada de izolare care le-a fost indicată, astfel încât să poată solicita certificatul medical pentru obținerea concediului medical”.

Citeşte mai multe despre:   pacienti asimptomatici,   medici de familie,   SNMF,   OUG,   COVID-19