Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cum a ajuns tânărul cu arsuri grave din Piatra Neamț pe punctul de a rata transferul în Belgia. ''Sorina Pintea plângea că n-a dormit toată noaptea din cauza birocrației și a funcționarilor din România''

Cum a ajuns tânărul cu arsuri grave din Piatra Neamț pe punctul de a rata transferul în Belgia. ''Sorina Pintea plângea că n-a dormit toată noaptea din cauza birocrației și a funcționarilor din România''

Un articol de: B1.ro - 01 Noi 2018, 19:00
Foto: Pressalert Eveniment

Tânărul cu arsuri pe 75% din suprafața corpului după o explozie în Piatra Neamț, ajuns la îngrijiri în Belgia, a fost pe punctul de a rata transferul din cauza unor funcționari de la Casa de Asigurări de Sănătate și de la Casa de Pensii, care au refuzat să facă o plată către spitalul din Belgia.

Funcționarii respectivi nu au făcut plata nici măcar după intervenția ministrului Sănătății, Sorina Pintea, și a premierului Viorica Dăncilă, a declarat deputatul PNL Pavel Popescu, care s-a implicat în transferul pacientului, așa cum a făcut și acum 3 ani pentru o parte dintre răniții din ”Colectiv”. 

"Doamna Dăncilă i-a dat mână liberă doamnei ministru Pintea, care plângea la telefon că n-a dormit toată noaptea din cauza birocrației și a funcționarilor din România", a povestit Pavel Popescu, pentru HotNews.ro.

Concret, Casa de Asigurări de Sănătate și Casa de Pensii aveau de plătit către clinica din Belgia o restanță de 28.000 de euro pentru tratarea altor doi pacienți cu arsuri grave care au fost transferați în această vară. Cum în acel caz a fost vorba despre un accident de muncă, cei doi pacienți fiind mineri, Casa de Asigurări de Sănătate a refuzat să plătească toată suma și a cerut ca și Casa de Pensii să acopere o parte. Cele două instituții și-au pasat până acum responsabilitatea între ele.

În acest context, clinica din Belgia a cerut un avans de 15.000 de euro pentru a îl primi pe tânărul din Piatra Neamț. În cele din urmă, pacientul a fost transferat pentru că Ministerul nu a mai așteptat după cele două instituții și a efectuat chiar el plata. 

Pavel Popescu a relatat și pe Facebook ce s-a întâmplat joi la Guvern: "Suntem la Guvernul României, în clădirea Guvernului, am venit la doamna Dăncilă pentru a o ruga să dea un telefon la un nenorocit de funcționar care a refuzat să facă o plată pentru pacientul care trebuia transportat astăzi dimineață. Și am venit la doamna Dăncilă și am bătut la ușă și m-am dus peste biroul primului ministru, în Guvernul României, pentru că astăzi un nenorocit de funcționar poate să stea în calea vieții unui om. Am plecat de la doamna Dăncilă, care i-a dat mână liberă doamnei ministru Pintea, care plângea că n-a dormit toată noaptea din cauza birocrației și a funcționarilor din România. Ăsta e Guvernul României, și nu vorbesc de Guvern, vorbesc de toți funcționarii din toate instituțiile astea nenorocite. Asta trebuie să facă astăzi un om dacă trebuie să reușească un transfer al unui pacient, într-un sistem mamut: trebuie să vină un ministru personal, să te duci la prim ministru, să vorbească un ministru personal cu primul ministru să sune pe cei care sunt mai jos decât ministrul respectiv să dea drumul la niște amărâte de plăți. Asta este România de astăzi."
 

Citeşte mai multe despre:   Pavel Popescu,   Sorina Pintea,   Casa de Asigurari de Sanatate,   Casa de pensii