Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Pacienta căreia i-a fost făcută transfuzie greşită de sânge, mutată de la Spitalul CF 2 la Spitalul Universitar. Ministerul Sănătății: Toate indiciile duc către ideea unei erori umane

Pacienta căreia i-a fost făcută transfuzie greşită de sânge, mutată de la Spitalul CF 2 la Spitalul Universitar. Ministerul Sănătății: Toate indiciile duc către ideea unei erori umane

Un articol de: - 29 Iul 2016, 18:37
Eveniment

Pacienta căreia i-a fost făcută o transfuzie greşită de sânge a fost mutată, vineri, de la Spitalul CF 2 la Spitalul Universitar, la cererea familiei. Ministerul Sănătății precizează că pacienta a fost în comă indusă pe timpul transferului.

De asemenea, purtătoruld e cuvânt al instituției a precizat că "toate indiciile duc către ideea unei erori umane".

"În acest moment, starea pacientei este de comă indusă, a fost conştientă şi a fost din nou sedată, în principal pentru transport, foarte important. Este ventilată mecanic, în prezent, urmează ca doctorii de la Spitalul Unviversitar să preia pacienta şi să depună toate eforturile necesare pentru ca ea să fie într-o stare bună”, a spus Laurenţiu Colintineanu, transmite news.ro.

Femeii, ca și în cazul de la Spitalul de Arși, i-a fost ei administrat sânge din acea grupă. Mai mult, Unitatea de transfuzii a acestui spital funcţionează fără autorizaţie sanitară de funcţionare.

"Asta nu înseamnă că lipsa acestei autorizaţii a dus în mod obligatori la această eroare. Deocamdată, toate indiciile duc către ideea unei erori umane. Urmează ca Inspecţia Sanitară să verifice, la fel ca  în cazul Spitalului de Arşi, dacă există tot necesarul, toată aparatura, toate condiţiile pentru ca transfuziile şi stocarea produselor de sânge şi a sângelui să fie conforme cu normele în vigoare. La momentul la care vom avea un raport, vineri seara, sâmbătă dimineaţă, vor putea fi date şi alte informaţii”, a mai spus Laurenţiu Colintineanu.

Sesizarea către Ministerul Sănătății a venit de la colegi de serviciu ai pacientei, atunci când şi aceştia au aflat de la familie.

Soţul femeii a declarat, vineri, că nu este interesat să obţină despăgubiri din partea unităţii sanitare, ci vrea ca persoanele din spital care au greşit să nu mai pună mâna niciodată pe vreun pacient.

Un nou caz medical șocant: Un pacient a ajuns în comă după o tranfuzie de sânge greșită

Citeşte mai multe despre:   sange,   Spitalul de Arsi
 
 
 
Loading...