Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Papa Francisc a primit Fibula de la Suseni, cea mai înaltă distincţie a judeţului Mureş (VIDEO)

Papa Francisc a primit Fibula de la Suseni, cea mai înaltă distincţie a judeţului Mureş (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 01 Iun 2019, 12:27
Papa Francisc a primit Fibula de la Suseni, cea mai înaltă distincţie a judeţului Mureş (VIDEO) Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Papa Francisc a primit, pe Aeroportul  din Târgu Mureş, de la prefectul de Mureş, Mircea Duşa, distincţia Fibula de la Suseni, simbolul judeţului, care reprezintă replica unei comori unice în lume, ce datează din Hallstattul timpuriu, prima Epocă a Fierului, informează B1 TV. 

”A fost o onoare deosebită pentru mine și pentru mureșeni faptul că Sanctitatea Sa, Papa Francisc, a fost pentru câteva clipe oaspetele nostru. L-am întâmpinat la aeroport în cursul dimineții și ca apreciere pentru personalitatea dânsului, am conferit cea mai importnată distincție a județului Mureș, este vorba despre Fibula de la Suseni. Este un obiect de podoabă care datează din Epoca Fierului și a fost descoperit într-o localitate de lângă municipiul Mureș. Este unicat în lume această fibulă și odată cu descoperirea ei, printr-un ordin al prefecților de la acea vreme s-a stabilit ca acest simbol al județului să fie conferit anual unor personalități deosebite”, a declarat Mircea Dușa, prefectul de Mureș, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV.

În drumul său către Şumuleu Ciuc, Papa Francisc a salutat din maşină oamenii care s-au adunat în faţa Aeroportului Transilvania pentru a-l întâmpina. Deşi ploua foarte tare, în momentul plecării de pe Aeroport, Suveranul Pontif a dat jos geamul de la portiera maşinii în care de afla şi i-a salutat pe oamenii veniţi să îl întâmpine. 

Programul stabilit iniţial pentru a doua zi a vizitei Suveranului Pontif a fost modificat din cauza condițiilor meteo. Astfel, aeronava sa a aterizat la Târgu Mureș, în loc de Bacău.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Papa Francisc,   Stiri Targu Mures